Bănuiesc că ați auzit argumentul: statul român este sărac, prin urmare nu are cum să finanțeze servicii publice de calitate. Zilele trecute Ionuț Dumitru a repetat această idee, arătând că suntem aproape pe ultimul loc în UE la suma de bani colectată la buget din impozite.

 

 


Am criticat această opinie în mod repetat, cu argumente și exemple empirice, de exemplu aici, aici sau aici. Dar știu că multă lume crede că divergența de păreri este doar o chestiune de ideologie. Că cei care se opun creșterii veniturilor fiscale (și care susțin scăderile de impozite) o fac doar pentru că sunt liberali, "de dreapta” sau așa ceva. Astăzi vreau să insist pe faptul că lucrurile nu stau așa și că opoziția la ideea creșterii colectării este pur și simplu logică și firească, nu izvorâtă dintr-un parti-pris doctrinar.

Să vedem, este adevărat că dacă statul este sărac atunci el nu poate oferi servicii de calitate? Pe scurt spus, nu. Într-adevăr, un stat sărac nu poate oferi prea multe servicii publice sau nu poate oferi asistență socială generoasă pe scară largă, însă asta nu înseamnă că nu poate oferi calitate. Vă propun să facem o comparație. Este adevărat că un om sărac trebuie să fie și mizerabil? Cu siguranță, nu. Într-adevăr, un om sărac nu-și pate cumpăra haine fițoase, însă asta nu înseamnă că are gunoi în casă sau că umblă nespălat pe stradă. Sărăcia nu este sinonimă cu indecența. Sunt convins că știți fiecare dintre voi oameni cu salarii și pensii mici care se chivernisesc așa cum pot, oferind un exemplu de civilizație.

Care sunt implicațiile acestei descoperiri în raport cu problema pe care o discutăm? Faptul că un stat care colectează puțini bani la buget nu este sinonim cu un stat care își bate joc de bani. Da, un stat sărac probabil că nu poate construi prea multe autostrăzi sau poate nici una; însă ar fi fost capabil să construiască o rețea de drumuri-expres care să crească substanțial viteza de deplasare și să mute România din Evul Mediu măcar în secolul XX, dacă nu XXI. Desigur, sunt super-generos în această afirmație: în România s-au dedicat atât de mulți bani construcției de autostrăzi încât chiar am fi putut avea autostrăzi.

Nu le avem fiindcă banii au fost risipiți (furați?!), de exemplu doar de la Bechtel prejudiciul este de 500 de milioane de euro. Ne plângem că nu avem drumuri dar de câte ori le-am asfaltat iarna sau pe ploaie pe cele existente? Câte borduri atomice am turnat? Hai să ne referim la alt domeniu: sănătatea. Da, un stat sărac nu-și poate permite să aibă spitale ca în Occident sau medici plătiți ca în Franța, însă ca și în cazul drumurilor noi nu am construit aproape nimic în 25 de ani, din contră, am închis spitale iar cele rămase au devenit focare de infecție. Ați uitat de cazul Hexi Pharma? Oare în Germania se întâmplă așa ceva?! De ce nu se întâmplă, fiindcă ei sunt bogați și nu trebuie să fure?! Sau hai să vorbim despre educație.

Da, un stat sărac nu poate investi prea mult în școli. Însă este de notorietate că prețul educației a scăzut substanțial datorită revoluției tehnologice, astfel încât este la mintea cocoșului că nu mai e necesar să cheltuim ca în urmă cu 25 de ani pentru a ajunge la un nivel de educație similar. Este de notorietate și faptul că învățământul este încă un sistem socialist (99% din școli sunt de stat) și ca atare produce rebuturi pe bandă rulantă. Dacă avem un stat sărac asta nu înseamnă că trebuie să avem și o educație politizată.

Citește AICI articolul integral