Guvernul a pregătit contribuția CAS și CASS la nivelul salariului minim pentru contracte part-time. Ce schimbări apar și ce angajați vor fi exceptați
Guvernul a pregătit introducerea pentru angajatori a obligației de a plăti contribuții CAS și CASS la nivelul salariului minim, care în prezent este de 1.450 lei, pentru salariații cu timp parțial de muncă, indiferent dacă remunerația este sub nivelul salariului minim, documentul în acest sens fiind deja redactat.
Vor fi exceptați angajații care au în paralel un contract de muncă cu normă întreagă, studenții și pensionarii. La acest moment, din calculul guvernanților rezultă că sunt, în total, 500.000 contracte de muncă part-time, anunță Profit.ro.
Obligația de plată la acest nivel a contribuției la pensie și sănătate pentru contracte part-time este prevăzută, în noul program de guvernare, să fie introdusă din luna august a acestui an. Inițial, termenul avansat, prin programul de convergență trimis în primăvară la Comisia Europeană, era luna iunie.
Datele autorităților relevă că, la acest moment, există în total circa 500.000 de contracte part-time. În primăvară, ministrul de atunci al Finanțelor, Viorel Ștefan, a arătat pentru Hotnews.ro că, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă, există aproximativ 360.000 de contracte part-time ca unica sursă de venit.
„Îl obligăm pe angajator ca, indiferent de cui îi face contractul, să achite pentru angajat contribuțiile de pensii și de sănătate, care să fie calculate la salariul minim pe economie. Măsura se adreseaza exclusiv contractelor part-time care sunt unica sursa de venit. Și fără să afecteze în vreun fel drepturile angajatului, pentru că acesta e și așa «pedepsit» de angajator, care îi poate spune că, dacă nu acceptă cele doua ore de contract, își poate găsi alt angajat. Fără să îi pun angajatului obligația de a-și plăti cota, el rămânând la nivelul venitului realizat. Doar că angajatorul va plăti cota la nivelul salariului minim pe economie", spunea fostul ministru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
BlackRock: Noi conducem America, nu Biden! – Am dori ca Războiul din Ucraina să nu se termine niciodată – Care e prețul lui Zelenski? (VIDEO)
Av. Gheorghe Piperea: Plafonarea numerarului este neconstituțională. IATĂ DE CE!
Teroare și Profit: Cine s-a umplut de bani de pe urma Atacului Hamas din 7 octombrie
Banca Centrală Europeană caută parteneri externi din sectorul privat Big Tech pentru dezvoltarea monedei euro digitale
Elena Radu: Limitarea încasărilor și plăților cu numerar (cash) e de fapt o excepție de la regula interzicerii operațiunilor cu numerar. ACCEPTĂM SAU NE REVOLTĂM?
Recomandările noastre
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Persoane: Mihai Tudose Viorel Ștefan
Locații: România
Subiecte: CAS Impozite România Taxe România
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)