ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Recuperatorii de datorii au voie să sune sau să viziteze debitorii doar între anumite ore, potrivit Codului de conduită pe care trebuie să-l respecte companiile de colectare a creanțelor începând de astăzi, 30 septembrie 2016.

Conform noilor reguli, aceștia nu mai au voie nici să lipească pe ușa apartamentului sau blocului debitorului notificări ori somații, dacă nu reprezintă acte de procedură cerute de executorul judecătoresc. Recuperatorii vor avea dreptul să intre în legătură cu un datornic doar între orele 09-20, dar fără agresivitate.

Recuperatorilor nu le mai este permis nici să caute rude sau alte persoane apropiate datornicului.

Codul de conduită elaborat de Asociația de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC) include și o secțiune specială dedicată practicilor interzise în activitatea de colectare a creanțelor. Mai exact, companiile de colectare și recuperatorii acestora n-au voie, printre altele:
 
  • să foloseasta forța, amenințările cu sancțiuni inexistente sau care nu pot fi consecința a actelor/faptelor debitorului sau a altor acțiuni care atentează la demnitatea debitorului;
  • să folosească un limbaj vulgar sau oricare alți termeni care atentează la demnitatea debitorului;
  • să folosească un ton nepoliticos;
  • să folosească oricare alte metode menite să hărțuiască debitorul;
  • să trimită sau să folosească documente/scrisori care să sugereze în mod fals că activitățile sunt făcute de o instanță judecătorească sau o instituție de stat;
  • să dea informații false referitoare la consecințele nerambursării debitului, printre care arestul sau detenția;
  • să primească bani de la datornici fără a emite o chitanță aferentă.

Dacă nu vor respecta aceste interdicții, recuperatorii vor fi amendați cu sume cuprinse între 20.000 de lei și 100.000 de lei.