ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Finanțelor dorește revenirea la sistemul globalizării veniturilor, aplicat până în 2005, combinat cu un sistem de deduceri ale unor cheltuieli, precum cele privind pensiile private, asigurările de sănătate.

Ministrul spune că discuțiile au început acum două luni în colective mixte, ce includ experți, auditori etc, al căror scop este modificarea Codului Fiscal.

Globalizarea veniturilor nu este o nouă taxă, ci un sistem care a funcționat până în 2005. Viitoarea cotă de impozitare va fi de 10% însă ministrul nu a spus dacă vor exista și cote mai mari, cum au fost până în 2005.

„Acest lucru nu înseamnă sub nici o formă o nouă taxă sau o nouă formă de impozitare ci vorbim de aceeași cotă unică care este 16% azi. Începând cu 1 ianuarie 2018 aceasta va fi 10%. Aceasta se va aplica la toate veniturile globalizate, la venituri indiferent de sursa lor de proveniență. Numai în acest sistem putem introduce mecanismul de deduceri fiscale la care ne-am angajat în programul de guvernare”, a spus Viorel Ștefan.

Impozitul va fi reținut pentru venitul de bază lunar, ca și în prezent, însă până în luna mai a anului viitor se va face o regularizare. Aceasta va fi făcută de consutanți fiscali care nu vor fi angajați de către contribuabili, ci de către Guvern, a spus ministrul.

Ultima noutate privește introducerea impozitului pe gospodărie. „A apărut necesitatea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal. Ce înseamnă aceasta? Dacă un grup de câteva persoane gospodăresc împreună și au patrimoniu comun, se înregistrează ca atare la Fisc. Când se face calculul se are ca subiect de impunere gospodăria impozită fiscal. Este echitabil ca judecata să se facă pe media veniturilor”, a spus ministrul. El speră să dea cât de repede o formă finală acestor propuneri.