ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bulgaria speră să atragă gaze naturale din Cipru, dacă vor continua lucrările la planificatul hub regional de gaze de la Marea Neagră, a susținut ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, după întâlnirea cu omologul său cipriot, Yiorgios Lakkotrypis, la Nicosia, potrivit Reuters.

 În prezent, Bulgaria își asigură necesarul de gaze naturale prin importurile din Rusia dar construiește interconectoare cu România, Grecia, Serbia și Turcia pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare. De asemenea, autoritățile de la Sofia vor realiza anul viitor un studiu de fezabilitate pentru un hub de gaze în valoare de 1,5 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) care ar urma să fie construit la Varna (port la Marea Neagră), unde ar putea fi stocate gaze naturale din Rusia și Marea Caspică pentru a fi livrate ulterior în Europa Centrală și de Sud-Est.

Livrările de gaze din Cipru ar putea veni prin gazoductul pe care Bulgaria îl construiește cu Grecia iar Temenuzhka Petkova a declarat luni că autoritățile de la Sofia sunt pregătite să majoreze capacitatea sa dacă va fi necesar.

„Gazele naturale din Cipru reprezintă una din opțiunile luate în calcul pentru alimentarea hubului de gaze", a declarat ministrul bulgar al Energiei.

Ciprul, unde firma americană Noble a descoperit rezerve uriașe de gaze naturale, ia în considerare livrarea gazelor prin Bulgaria către Europa, a explicat Lakkotrypis.

„Intenționăm să livrăm gaze naturale către Bulgaria prin interconectorul cu Grecia sau terminalul LNG de lângă orașul grecesc Alexandroupolis", a afirmat ministrul cipriot al Energiei.

Acesta a declarat că vrea să examineze amănunțit planul Guvernului bulgar de a construi hubul de gaze de la Marea Neagră.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că este gata să sprijine planurile Bulgariei vizând construirea unui hub regional de gaze la Varna și va oferi sprijin financiar dacă proiectul se va dovedi viabil, a declarat recent președintele BERD, Suma Chakrabarti.

Suma Chakrabarti a apreciat că Bulgaria este bine situată din punct de vedere geografic pentru un hub regional de gaze și a oferit autorităților de la Sofia expertiza BERD pentru acest proiect care este sprijinit și de Comisia Europeană.

„Am dori foarte mult să lucrăm cu statul bulgar pentru a stabili care ar fi cea mai bună variantă și cum ar putea fi atrași investitorii străini", a spus președintele BERD.

Rusia nu a făcut niciun angajament pentru a furniza gaze naturale pentru proiectul acestui hub iar în cazul în care nu va reuși să obțină gaze rusești anvergura proiectului va fi una limitată. Moscova a precizat că ar putea lua în considerare această idee dacă va obține garanții că proiectul nu va întâmpina obstacole cu privire la legislația UE în domeniul energiei.