ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Angela Crețu, 42 de ani, este unul dintre managerii români cu cea mai înaltă poziție într-o companie multinațională.

Ea supervizează operațiunile Avon în Polonia, Germania, România, Moldova, Cehia, Slovacia, Bosnia și Herzegovina, Croația, Ungaria, Slovenia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Estonia, Finlanda, Letonia și Lituania.

Într-un interviu pentru Canal 33, Angela Crețu vorbește despre cariera sa, despre viața de expat, dar și despre relația cu superiorii și subalternii, ori despre familie.

„Cred că nici o companie nu-și mai permite astăzi să-și aleagă naționalitatea, genul, vârsta liderilor ei. Piața este extrem de competitivă, cere ce este mai bun, agilitate, învățare în timp real, un management al paradoxurilor. Cine-și mai permite să spună că nu vrea să ia lider un român, dacă românul aduce valoare adăugată, față de un american, de exemplu?”.

Mărturisește că și-a dorit mult să revină în România, după ce a văzut cum este să trăiești în America, în Rusia, în Turcia, a călătorit în peste 30 de țări și a lucrat cu echipe din toate colțurile lumii.

„N-a fost zi în care să nu tânjesc să mă întorc acasă. Prietenii mei spun că nu mi-am revenit din luna de miere, pentru că eu sunt în continuare îndrăgostită de potențialul României. Ei îmi spun: <nu vezi gropile, nu vezi scandalul balcanic de la televizor, corupția?> – și le spun că România este bucățică de Rai. Spun asta pentru că am văzut care este prețul plătit pentru așa-zisa civilizație în multe alte locuri ale lumii, atât în țările care se numesc ultrademocrate, cât și în țările în care există dictatori. Noi suntem o țară săracă, n-am de gând să neg asta, dar oamenii și-au păstrat o candoare, conexiunile sociale încă sunt bogate, sunt reale, iar potențialul de business al generațiilor de tineri este foarte mare”.
 
Angela Crețu și-a început cariera în vânzări și după câțiva ani a făcut parte din echipa care a lansat Avon în Serbia și Muntenegru, având rolul de director național de vânzări. Au urmat apoi, în cariera sa, funcții ca general manager Avon România, vicepresident SEE, vicepresident global buisness innovation la New York, în sediul central al companiei-mamă.