ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe verificarea contractelor de închiriere, printr-o campanie de informare a proprietarilor de locuințe, urmată de acțiuni de control și sancțiuni acolo unde se constată nereguli, a declarat miercuri seara președintele ANAF.

Dragoș Doroș a anunțat la TVR că ANAF se va concentra, în perioada următoare, și pe eliminarea evaziunii fiscale în cazul chiriilor nedeclarate, iar procesul va fi unul în două etape: mai întâi o campanie de informare a proprietarilor, urmată de controale.

"Primul pas este că am pus la punct o campanie de informare și vrem să pornim prin a discuta cu administratorii de bloc, în blocurile mai mari unde știm că există zone sensibile, să informăm proprietarii. Până la urmă, dacă vrem conformare voluntară din partea proprietarilor care închiriază, primul pas este să-i informăm și să știe la ce să se aștepte în caz că nu declară. Pasul doi este să mergem în control și să-i sancționăm", a explicat Doroș.

Șeful Fiscului a precizat că încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice este deja un fenomen și că proprietarii care închiriază erau verificați și până acum, dar această activitate nu era o prioritate pentru ANAF.

"Nu putem să spunem că nu controlăm proprietarii, dar nu a fost un focus pentru noi. În momentul acesta, proprietarii care obțin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control", a adăugat Doroș.