Dacă va imaginați onorabile personalități ong-iste, înalte fețe ale societății civile așezate în linie și notând cuminți instrucțiunile primite într-un carnețel vă înșelați. De ce să riști să dai directive explicite când poți să sugerezi inteligent cam ce-ai vrea prin proiectele care primesc finanțări și asta sub poleiala unor principii nobile?
 
Să zicem că, dau un exemplu la întâmplare, ai ca obiectiv privatizarea unor unități/resurse strategice. Nu te apuci să dai diplome și burse celor care laudă calitatea managementului investitorului strategic, ar fi prea bătător la ochi, acorzi finanțări pentru proiecte ce caută modalități de reducere a pierderilor companiilor de stat, eliminarea firmelor-capușă autohtone, celor care militează pentru transparentizarea costurilor sub formă de liberalizare și privatizare, etc. Principii frumoase, obiective concrete.
 
Sau poate nu ai un obiectiv clar dar te limitezi să trasezi linia de urmat, pentru siguranță. De exemplu, pentru proiectele de educație financiară nu te apuci să finanțezi viziuni anti-sistem, în care se explică lumii cum e cu rezervele fracționare și cum pot băncile să perceapă dobânzi și comisioane împrumutând bani pe care nu îi au, ci dai bani celor care propun informații inofensive despre monedă, depozite vs credite sau celor care vin cu strategii de raționaliare a cheltuielilor (că tot face bine la plata ratelor). 

Cei care au proiecte necâștigătoare iau o pauză de respirație, observă pe unde greșeau, se inspiră din argumentația și temele laureaților iar data viitoare își fac temele mai bine. Cu timpul, se formează un mic grup de câștigători de finanțări și burse care încep să gândească pe linia sugerată de finanțatorii societății civile prin mecanismul și criteriile de acordare a granturilor, reflex deprins fie din oportunism, fie din naivitate, fie presați de foame. Dintre ei se aleg liderii societății civile, vectorii de opinie, trompetele mediatice.
 
Dacă vreunul iese ulterior din rând și începe să emită păreri incomode i se taie pentru început finanțările. Asupra lui se lansează apoi un baraj mediatic, publicațiile "quality” nu-l mai invită pentru că a devenit "extremist” sau "conspiraționist” ori "naționalist”. Ori prea de stânga. Mă rog, se găsește o etichetă. Dacă nici fondurile tăiate și nici embargoul media nu îl potolesc, ba mai mult omul începe să aibe audiență, apare ca din senin un schelet în dulapul său (cum a fost creditul fratelui pentru inițiatorul legii dării în plată sau împrumutul lui Piperea).