ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) completează informațiile din formularul „Adeverință de venit", astfel încât acesta să conțină, printre altele, și date privind veniturile din creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică, se arată într-un proiect de ordin elaborat de ANAF. 

„În vederea aplicării unitare, de către organele fiscale, a dispozițiilor legale privind eliberarea adeverinței de venit pentru persoane fizice, precum și pentru creșterea operativității procesului de administrare, a fost propus proiectul de ordin, pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor „Adeverința de venit" și „Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit", se menționează într-un comunicat al ANAF.


Totodată, proiectul vizează și actualizarea și aprobarea procedurii privind completarea formularului „Adeverința de venit".

De asemenea, ANAF propune includerea în formularul de adeverință a informațiilor privind veniturile brute realizate din salarii obținute pentru creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică, din pensii mai mici decât plafonul de impozitare și din salarii obținute de persoanele fizice cu dizabilități grave sau accentuate.

„Adeverința de venit este documentul prin care se atestă veniturile realizate de persoanele fizice, în cursul unui an fiscal, înregistrate în evidența fiscală pe baza declarațiilor depuse de acestea și/sau de către terți", se mai arată în comunicatul citat.