Noi măsuri de siguranță pentru deschiderea teraselor: Registru de evidență a rezervărilor clienților, se va interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și a altor obiecte, de pe o masă pe alta!
Deși inițial autoritățile făcuseră public un anumit set de reguli de respectat pentru deschiderea teraselor, apariția Monitorului Oficial a rezervat surprize patronilor și clienților.
Astfel, Ministerul condus de Nelu Tătaru impune niște reguli foarte criticabile pentru deschiderea teraselor. Printre acestea se numără impunerea unei reguli de 1,5 metri între persoane, dacă nu au același domiciliu. Această regulă se aplică inclusiv membrilor familiei, dacă se întâmplă ca aceștia să nu aibă același domiciliu în buletin.
O altă regulă foarte criticabilă este impunerea patronilor de a ține un registru de evidență a rezervărilor clienților, astfel încât în cazul apariției un caz de îmbolvnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul clienților unității de alimentație, să existe date concrete pe baza cărora să se poată efectua ancheta epidemiologică.
Clienții nu vor putea să împrumute solnițele sau olivierele de la masa vecină.
PRINCIPALELE MĂSURI SPECIFICE DE PROTECȚIE A CLIENȚILOR ÎN SPAȚIUL SPECIAL AMENAJAT DIN EXTERIORUL UNITĂȚII DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (TERASE):
La intrare se va face un triaj observațional, iar accesul clienților cu simptome vizibile de infecție respiratorie va fi interzis;
Operatorii economici din sectorul alimentației publice se vor asigura că la intrare și la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic ce trebuie parcurse de clienți în interiorul terasei, astfel încât să se minimizeze contactele între clienți (exemplu: înspre și dinspre toaletă);
Se va interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și a altor obiecte, de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;
Se asigură că la servirea mesei personalul va purta mască și mănuși, iar mănușile utilizate la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei;
Se interzice consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul terasei;
Se stabilește un număr de maxim 4 clienți care pot ocupa o masă, cu condiția respectării unei distanțe de 1,5 metri între persoane, excepție de la această regulă fac membrii aceleiași familii, care au același domiciliu;
Se asigură respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între ocupanții meselor alăturate;
Ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate și să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului;
Va exista, totodată, un registru de evidență a rezervărilor clienților, astfel încât în cazul apariției un caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul clienților unității de alimentație, să existe date concrete pe baza cărora să se poată efectua ancheta epidemiologică;
Se asigură că se efectuează dezinfecția meselor, după fiecare client/grup, cu produse biocide care necesită un timp minim de contact, avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide.s
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
AuroraModels: Prima machetă a unei mașini românești - celebrul ARO 244D - la scara 1/18, produsă de o firmă românească
Academia Română: “România deține rezerve minerale și energetice considerabile. Este necesară reactivarea industriei extractive și de prelucrare”
Producătorii români sunt discriminați în țara lor! Consiliul Concurenței, aliatul corporațiilor străine – Lidl, Penny, Auchan, Metro, Carrefour, Mega Image, Profi
A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?
Revoltător! Dezvăluirile unei investigații Greenpeace: Pădurile naturale din România ajung mobilă IKEA în 13 țări europene
In Memoriam Ilie Șerbănescu. La ce oră are loc înmormântarea regretatului analist economic. Emisiune realizată de Starea de Libertate: ”Mă tem pentru viitorul României!”– VIDEO
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Secțiuni: Consumator Economie
Persoane: Nelu Tătaru
Locații: București
Subiecte: relaxare după pandemie
Organizații: Guvernul României Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)