ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 11 octombrie, în orașul Leskovac din Serbia, s-a deschis prima fabrică românească construită în străinătate după 27 de ani. Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor a deschis pe 11 octombrie fabrica TeraSteel Serbia, specializată în producția de panouri sandwich, se arată într-un comunicat trimis pe adresa redacției.

„Extinderea activității grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac este un nou pas în procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, țintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce privește piețele deservite, majoritatea panourilor produse în această fabrică vor merge către piață din Serbia, dar și către export în țări din zona Balcanică”, a declarat Dorel Goia, președintele consiliului de administrație al Teraplast. 

Fabrică din Serbia are o capacitate de producție similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistrița, unul dintre liderii pe piață de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar și utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi în principal țări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croația și Muntenegru, dar și piețe secundare precum Ungaria, sudul României și nordul Greciei. Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcțiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale și depozite frigorifice. 

„Leskovac a arătat din nou faptul că este un oraș oportun în atragerea de investiții, dovadă că prietenii noștri din România au ales să deschidă o fabrică aici. Un investitor mulțumit va atrage întotdeauna alți potențiali investitori, de aceea ne vom asigura că TeraSteel va beneficia de toate condițiile necesare derulării activității în orașul nostru”, a declarat Goran Cvetanovic, primarul orașului Leskovac. 

În iunie 2017, Grupul Teraplast a cumpărat cu 4,3 mil. euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Fabrica va beneficia până la sfârșitul acestui an de investiții de 2,7 mil. euro în dezvoltare și capital de lucru de 4 mil. euro. 

Cu o tradiție de 120 de ani, Grupul Teraplast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piață construcțiilor și instalațiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate și Tâmplărie termoizolantă. 
 

Facilitățile de producție ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafață de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistrița. În perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.

Începând din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup - Teraplast este listată la Bursă de Valori București, sub simbolul TRP.