ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Românii care au evitat să plătească datoriile la stat sunt chemați la negocieri de ANAF. Negocierea ar putea fi aplicată mai ales în cazul celor 350 de români suspectați că sunt mai bogați decât arată actele depuse de aceștia.
 
Astfel, dacă datornicii vor veni la discuții, cele două părți ar putea ajunge la un consens, spune Dragoș Doroș, șeful ANAF.

”Eu personal mi-aș dori-o implementată în lege. Negocierea înseamnă să stabilim azi care e o sumă convenabilă pentru autoritatea fiscală, cât și pentru contribuabil”, a declarat acesta.
 
Primii vizați de aceste negocieri vor fi cei 350 de români care sunt deja verificați de ANAF, fiind suspectați că au averi nedeclarate. 30 dintre ei au bunuri de peste 20 de milioane de euro.

”Prima fază e aceea să determinăm care sunt averile și cât sunt ele, în ce sunt distribuite - imobile, conturi si așa mai departe. Al doilea pas este invitarea la dialog: le explicăm ce ar trebui să facă și ei aleg să facă sau să nu facă lucrul ăsta”, a explicat Doroș, potrivit b1.ro.

Printre cei notificați de ANAF anul acesta sunt politicieni, sportivi, cântăreți, oameni de afaceri, dar și rude ale acestora. Inspectorii fiscali verifică extrase de conturi bancare, și informații despre proprietățile pe care le au - case, mașini, terenuri, firme.