ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un cotidian pro-guvernamental turc a publicat, vineri, un fotomontaj reprezentând-o pe Angela Merkel, purtând mustață și o uniformă nazistă, alături de mențiunea „Hitler la feminin”, scrie Le Figaro, citat de Mediafax.

Fotomontajul vine pe fondul intensificării tensiunilor dintre Ankara și UE, după ce președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Germania și Olanda de „practici naziste", in urma deciziei  cele două state de a interzice organizarea pe teritoriul lor a unor mitinguri în favoarea referendumului care va avea loc în Turcia privind consolidarea puterilor sale.

„Hitler la feminin”, scrie alături de imaginea publicată pe prima pagină a cotidianului turc Guneș, unde este de asemenea reprezentată o svastică. Pe pagină mai apar hashtagul #FrauHitler (în limba germană: femeia Hitler) și mențiunea „mătușa urâtă”.

Autoritățile din orașul german Gaggenau au retras, pe data de 2 martie, autorizația pentru organizarea unei manifestații unde era programat să țină un discurs ministrul turc al Justiției, Bekier Bozdag. Aceast eveniment avea drept scop să promoveze referendumul din luna aprilie prin care se dorește consolidarea puterilor executive ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.