ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mulți dintre cei care au susținut atacurile occidentale asupra Siriei ar trebui să citească reportajul publicat în The Independent de reporterul britanic Robert Fisk, un veteran al corespondenților de presă din Orientul Mijlociu, din miezul evenimentelor -  Douma, locul unui presupus atac cu arme chimice comis de regimul Assad.

Fisk este primul jurnalist occidental care a ajuns în zonă și a vorbit cu oamenii de acolo. Unul este un medic la clinica în care au fost  tratate victimele presupusului atac chimic, argument folosit drept justificare pentru atacurile aeriene lansate în comun de SUA, Marea Britanie și Franța.

Robert Fisk, unul dintre puținii reporteri occidentali care l-au intervievat pe Osama bin Laden, a plecat special la Douma pentru a afla și a vedea cu ochii lui cum stau lucrurile aici după ce presa occidentală mainstream a bătut toba că regimul Assad se face vinovat de „atac chimic” asupra civililor.

Așadar, informațiile lui Fisk se bazează pe relatări ale martorilor: Assim Rahaibani, un medic local de 58 de ani, care i-a spus că pacienții surpriși în imaginile dfuzate de presa occidentală, care pretinde că arată consecințele presupuselor atacuri cu arme chimice în Douma - nu sufereau în niciun caz de intoxicare cu gaze otrăvitoare.

Ei au fost „doborâți nu de vreun gaz toxic, ci de lipsa de oxigen”, deoarece au fost nevoiți să locuiască în adăposturi subterane pline de gunoi și moloz, pentru a supraviețui pericolelor din afară. Doctorul i-a mai spus reporterului britanic că, în noaptea de 7 aprilie, când presupusul atac ar fi avut loc, „a fost vânt, iar nori uroiași de praf au pătruns în subsolurile și pivnițele unde trăiau acești oameni”.

Pacienții au început să sosească la spitalul său subteran, suferind de hipoxie și lipsă de oxigen, a povestit dr. Rahaibani. „Apoi, cineva, la ușă, unul din cei din „Căștile Albe", a strigat:  „Gaz!„ Și atunci a început panica.  Oamenii au început să arunce apă peste unul pe altul. „Da, filmul a fost făcut aici, este autentic, dar ceea ce vedeți sunt oameni care suferă de hipoxie, și nu otrăviți cu gaz”.

Videoclipul cu pricina a fost postat pe YouTube în ziua presupusului atac chimic. La scurt timp după aceea, imaginile grafice care arătau consecințele teribile ale atacului au început să curgă pe rețelele sociale. Deși ar fi putut apărea neconcordanțe între imaginile din videoclip și imaginile grafice, acestea au fost prezentate de către mass-media occidentale ca un atac chimic comis de guvernul sirian.

Cu toate acestea, în orașul Douma devastat de război, oamenii păreau incapabili să facă legătura între presupusul incident chimic și atacurile aeriene conduse de SUA, scrie Fisk.

„Curios este  faptul că, după ce am vorbit cu peste de 20 de persoane, nu am putut găsi una care să fi arătat cel mai mic interes față de rolul pe care l-ar fi avut Douma în declanșarea atacurilor occidentale”, continuă Fisk, adăugând că două persoane au spus că nu știu nimic despre această legătură.

Fisk spune că oamenii din Douma au fost fericiți să vadă străini în jurul lor, dorind să vorbească despre alte lucruri. Așa că i-au povestit despre 
„islamiștii sub controlul cărora au trăit” și despre militanții care „au furat casele civililor pentru a evita bombardamentele guvernului sirian și ale rușilor”.

„Cum este posibil ca refugiații din Douma, care au ajuns în taberele din Turcia, să descrie cu lux de amănunte un atac cu gaze toxice pe care astăzi nimeni din Douma nu și-l amintește?", se întreabă, retoric, reporterul,  adăugând că știrile s-ar fi răspândit foarte încet printre sirienii atât de izolați unul de altul.

„Deci, povestea din Douma nu este doar o poveste despre gaz.  Sau nici vorbă despre gaz.  Este vorba despre mii de oameni care au ales să nu   fie evacuați din Douma cu autobuzele care au plecat săptămâna trecută, alături de bandiții lângă care au trebuit să trăiască luni de zile, ca troglodiții, pentru a supraviețui”, conchide jurnalistul.

Reportajul lui Fisk poate fi coroborat cu cel al unui alt reporter, Pearson Sharp, al site-ului One America. Ca și Fisk, Sharp spune că nimeni dintre cei cu care a vorbit, chiar și în zona unde se presupune că a avut loc atacul chimic, nu părea conștient de faptul că acolo au fost folosite arme chimice.