ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Joi, 25 mai 2017, a început la Budapesta „Summit-ul Familiei”, eveniment organizat de Guvernul maghiar, în colaborare cu mai multe organizații non-guvernamentale din țara vecină și din străinătate.
 
În deschiderea Forumului Demografic de la Budapesta, care are ca slogan: „Să facem familiile puternice din nou!”, Premierul ungar Viktor Orban a prezentat strategia și viziunea Ungariei cu privire la o politică pro-familie care să fie susținută de stat, indiferent de ciclul de guvernare.

El a vorbit în fața factorilor de decizie, a presei maghiare și a multor invitați din partea organizațiilor pro-viata și pro-familie internaționale.

El a spus că, după valul recent de imigrație, Europa are puțin timp de respiro pentru a strânge rândurile și a-și reorganiza politicile.

„La Bruxelles, din păcate, dezbaterea politică asupra acestui subiect este în continuare captiva corectitudinii politice… Europenii care nu împărtășesc această viziune sunt stigmatizați”, a remarcat politicianul, care a spus că Europa trebuie să devină un continent al locurilor de joacă pentru copii, nu al alarmelor de securitate… Ungaria își va proteja familiile indiferent de ce se întâmpla la Bruxelles.”, a afirmat Viktor Orban.

Premierul maghiar a menționat că exista un conflict de viziune in UE in ceea ce privește rezolvarea problemei demografice: prin imigrație sau prin resurse proprii, menționând că cea de a doua presupune și o "reînnoire a sufletelor”.

Oprirea imigrației este doar o soluție parțială. Este nevoie și de „politici care să stimuleze reproducere naturală ", afirma premierul, care a folosit metafora corăbiei și a menționat că, pentru a avea mateloți care să o navigheze e nevoie de politici pro-familie.

„In satul meu natal, nu se întreba "câți membri are familia ta”, ci: " Câte familii ai?” "Pentru că fiecare copil poartă sămânța unei noi familii. Dacă avem familii, avem viitor”, a mai spus demnitarul.

În 1980, Ungaria avea o populație de 10.700.000, iar în prezent are 9.799.000, rata natalității fiind de 1.5 în prezent. România avea în 1989, 23.151.564 de locuitori, iar în prezent are un estimat de 19.310.216, deci o scădere mai pronunțată decât a Ungariei.
 
Ce trebuie făcut, în opinia guvernului maghiar:
 
Alegerea unei direcții in politicile publice. Pentru a atinge rata de înlocuire a populației (2.1) până in 2030, Orban a spus ca e nevoie de o schimbare de direcție a corabiei, dar înainte de a acționa cârma, trebuie să știm unde vrem sa mergem: "Corabia își va schimba cursul doar treptat, dar trebuie să știm spre ce destinație mergem. Populația este cea mai importanta cauză a Europei. Iar direcția de schimbare a parcursului [n.red. - în politicile de populație] trebuie sa fie susținută de fiecare ciclu de guvernare”.

Resursele materiale pentru susținerea acestor politici. Guvernul maghiar a introdus un sistem de impozitare care încurajează familiile și subvenționează o parte din costurile pentru achiziționarea unei case pentru familii. Familiile cu doi copii au reduceri de taxe, iar tinerele mame beneficiază de 50% reducere la creditul pentru studii. Tinerele care nasc al doilea copil și vor să-și continue studiile primesc o reducere de 100% la acest credit. Concediul de maternitate va fi prelungit la doi ani si vor fi acordate facilitați inclusiv ungurilor din străinătate (doi ani de indemnizatie maternală și "obligațiunile pentru bebeluși” - un cont unde suma depusă de guvern pe numele fiecărui copil devine accesibilă când acesta ajunge la majorat, și unde pot adăuga și părinții depuneri). "Cu cât vom oferi mai mult sprijin, cu atât vom avea mai mulți copii”, a adăugat premierul ungar.

Consolidarea unei culturi a vieții. „Dacă familia nu e pe primul loc in inima oamenilor, nu vom avea succes. Din fericire, in Europa Centrală, căsătoria și întemeierea unei familii continuă să fie un obiectiv central în viața oamenilor. Autoritățile maghiare vor continua să încurajeze aceasta atitudine. A fost deja înființat un institut de cercetare care se vrea a deveni un think-tank pe probleme de populație. "Viziunea liberală și relativizantă care călăuzește politicienii actuali este o insultă adusă oamenilor”, a spus premierul maghiar cu tărie, afirmând ca este nevoie de "muniție spirituală” pentru a le contracara. "Dacă nu cunoaștem destinația corăbiei niciun vânt nu e prea bun. Dar daca știm unde mergem, putem folosi vântul în mai multe feluri”, a încheiat premierul ungar.

În următoarele două zile, Budapesta este gazda unui schimb de idei cu privire la politicile și activismul pro-familie, de la lideri internaționali în domeniu. Ministerul Resurselor Umane din Ungaria a decretat luna mai ca „luna familiei” în țara vecină.
 
La summit, România este reprezentată de Bogdan Stanciu, președintele Asociației Pro-Vita București, și de Adina Portaru, ca vorbitor din partea organizației ADF International. De asemenea, vor vorbi reprezentanți ai Papalității, dar și din Statele Unite, Polonia, Slovacia, Italia, Israel, Germania, etc.
 
Corespondență de Istvan Andrassy