ATAC terorist asupra unui hotel de lux, soldat cu 14 morți. Talibanii au revendicat atentatul
ATAC terorist asupra unui hotel de lux, soldat cu 14 morți. Talibanii au revendicat atentatul
ACTUALIZARE 21.01/ 17.17 Ministerul de Interne din Afganistan a anunțat că atacul de la hotelul de lux Intercontinental din Kabul s-a soldat cu moartea a 14 străini și patru afgani, relatează AP. 11 dintre străinii care au murit erau angajați ai KamAir, o companie aeriană afgană. Atacul s-a încheiat după mai bine de 12 ore, după ce au fost eliminați toți atacatorii.
În paralel, talibanii au revendicat atacul printr-un comunicat semnat de liderul mujahedin, care spunea că hotelul era "plin de invadatori americani și de alte naționalități" și că în atac au fost uciși "zeci" dintre ei.
Agențiile de presă au relatat că în atacul de sâmbătă, mai multe persoane care se aflau pe acoperișul Hotelului Intercontinental, situat pe un deal de unde se vede capitala afgană, au fost filmați cum au legat cearșafuri și pe care au încercat să coboare de la balcon, pentru a scăpa din calea atacatorilor.
Știrea inițială
Cel puțin patru atacatori se aflau sâmbătă seara în incinta Hotelului Intercontinental din Kabul și trăgeau asupra persoanelor aflate în clădire, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informații afgane pentru AFP. Conform presei locale, cel puțin 15 persoane ar fi fost ucise.
Atacul a început cu o explozie și curentul electric a fost întrerupt, a afirmat o sursă din cadrul serviciului de luptă împotriva terorismului.
Comandoul a deschis focul la etajul al patrulea al hotelului, înainte de a se refugia la etajul al doilea, potrivit unei alte surse de securitate.
„Pot auzi focuri de armă la primul etaj, însă nu știu unde sunt. Stăm ascunși în camerele noastre. Asigurați-vă că ajutorul ajunge rapid", a afirmat un client pentru AFP sub rezerva anonimatului.
Potrivit unui jurnalist AFP aflat în apropiere, drumurile principale care duc la hotel, situat în vestul capitalei Kabul, au fost închise circulației.
Hotelul Intercontinental din Kabul a mai fost ținta unui atac revendicat de talibani în iunie 2011, care s-a soldat cu 21 de morți. De atunci, hotelul se află sub supravegherea forțelor de ordine și accesul este rezervat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Locații: Afganistan
Subiecte: Atac armat Razboi Afganistan Terorism
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)