ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Serbia va trebui să accepte independența Kosovo pentru a putea adera la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, la Pristina ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, care a promis totodată kosovarilor că îi va ajuta pentru a obține recunoașterea independenței și din partea statelor UE care încă nu au recunoscut-o, România fiind printre ele.

„Dacă Serbia dorește să se îndrepte către Uniunea Europeană, construirea statului de drept este prima condiție, dar în mod firesc și acceptarea independenței Kosovo”, a spus Sigmar Gabriel, citat de agenția Reuters, la o conferință de presă comună cu premierul kosovar, Ramush Haradinaj.

„Aceasta este condiția esențială pentru a merge către Europa”, a insistat ministrul de externe german, susținând că a transmis același mesaj și la Belgrad, unde a avut întrevederi cu oficialii sârbi înainte de a veni la Pristina.

Sigmar Gabriel a mai spus la Pristina că Germania va ajuta Kosovo să obțină recunoașterea independenței și din partea celor cinci state membre ale UE care încă nu au recunoscut această independență autoproclamată de kosovari în anul 2008, respectiv România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia.

„În mod natural, aderarea la UE este obiectivul final. Pentru aceasta una dintre condiții este să convingem cele cinci state ale UE care nu recunosc Kosovo că o asemenea recunoaștere este logică, întrucât Kosovo nu va mai face parte niciodată din Serbia, a motivat șeful diplomației germane.

Reamintim că finele anului trecut ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, declara că poziția României cu privire la Kosovo este neschimbată, fiind valabilă și pentru Catalonia și Kurdistan. „Considerăm că este ilegal să se decidă cu privire la fragmentarea unei țări fără negocieri cu guvernul și cu statul care este practic singura organizare care reprezintă structurarea unei țări”, declara Meleșcanu explicând poziția statului român de a nu recunoaște independența Kosovo.

În ultimii 10 ani, Belgradul a acuzat, în mod repetat, sprijinul primit de Priștina din partea SUA în procesul de legimizare a declarației de independență. Serbia a  susținut că americanii au făcut presiuni economice, politice și juridice pentru a obține recunoașterea independenței fostei provincii sârbe Kosovo din partea unor state.
 
Un caz larg dezbatut de mass-media sârbă a fost cel al recunoașterii Kosovo de către Maldive, unde fostul președinte al acestui stat majoritar musulman, Mohamed Nasheed, a solicitat investigarea acuzațiilor privind primirea de către oficialii locali a sumei de două milioane de dolari din partea omului de afaceri kosovar Behgjet Pacolli (n.r. – considerat unul dintre cei mai bogați oameni din Kosovo), cu multiple interese de afaceri în arhipeleagul cu o importantă industrie a turismului.