Adrian Severin, după atacurile de la Bruxelles: Se mai îndoiește cineva că acesta este război mondial? Se mai îndoiește cineva că actualii conducători ai UE nu sunt capabili să gestioneze criza?
Fostul europarlamentar Adrian Severin a postat un comentariu pe Facebook ca reacție la atacurile comise marți dimineață la Bruxelles în inima Europei. Adrian Severin consideră că este vorba de un război în toată regula, atentatele de la Bruxelles dovedind, încă o dată, că liderii de la Bruxelles sunt incapabili să gestioneze această criză.
"Ținta tactică a fost de astă dată aeroportul capitalei europene - Bruxelles. Efectul imediat va fi îngreunarea activității instituțiilor europene; și așa greoaie.
Se mai îndoiește cineva că ne aflăm în război? Se mai îndoiește cineva că acesta este război mondial? Se mai îndoiește cineva că actualii conducători ai UE nu sunt capabili să gestioneze criza?
Suntem în război cu sentimentul că trăim în pace. Suntem în război având conducători care nici pentru situații pașnice nu sunt buni", scrie Adrian Severin, fost ministru de Externe, într-un scurt comentariu pe marginea atacurilor din capitala Belgiei.
"Nici televăicărelile și nici măsurile populiste nu rezolvă ceva. Prima urgență este să recunoaștem starea de război. Pornind de aici, a doua urgență este definirea naturii războiului - un război care pune în discuție ordinea mondială, atât sub aspect geostrategic cât și cultural. În fine, a treia urgență este aceea ca principalii lideri politici actuali, la nivelul UE și al statelor membre, să lase locul unor persoane capabile să facă față situației. Nu este vorba de demisii sau de sacrificarea unor țapi ispășitori. Este vorba despre un transfer responsabil al ștafetei. Minimul care poate fi cerut conducătorilor unui continent în criză de conducere, aflat sub bombardament", conchide fostul europarlamentar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Adrian Severin
Subiecte: Al Treilea Război Mondial Atentate Bruxelles
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)