ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Manuel Valls, aflat în război deschis cu sindicatele, care protestează de peste o săptămână, în toată țara, împotriva modificării Codului Muncii, refuză categoric să retragă proiectul din dezbaterea parlamentului, așa cum cer protestatarii. Manifestațiile de stradă și blocarea drumurilor au continuat și sâmbătă. Imagini cu o femeie trântită la pământ de un polițist au provocat indignarea internauților.

La fel de ferm rămâne și președintele François Hollande, care a transmis din Japonia, unde a participat la reuniunea celor șapte țări puternic industrializate ale lumii, că legea își va urma cursul, pentru că este o lege bună.

"Dialogul este încă posibil, dar nu acceptăm niciodată ultimatumuri. Nu putem accepta ca o anumită centrală sindicală, oricât de puternică ar fi și orice istorie ar avea în spate, să spună cum trebuie să fie o lege. Textul modificat al Codului Muncii va ajunge în curând la Senat după care va reveni la Adunarea Națională. Acesta este cadrul în care legea va fi discutată și numai acesta", a afirmat Hollande.

Vineri, sindicatele au făcut apel la o mai mare mobilizare, pe 14 iunie, la Paris, pentru o manifestație națională, la patru zile de la debutul Campionatului European de Fotbal, transmite România Actualități.

Majoritatea stațiilor de carburanți și-au reluat activitatea, însă transportatorii au blocat mai multe drumuri, inclusiv o arteră spre aeroportul din Paris.

Grevele și protestele sociale din ultimele zile din Franța, care au degenerat și în confruntări de stradă între manifesatnți și forțele de ordine, distrugeri de magazine și alte bunuri publice - au produs pagube mari industriei energetice, transporturilor și turismului, potrivit unei prime evaluări.