ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autoritățile de la Chișinpu au deconspirat o grupare de terorişti sirieni pe teritoriul Republicii Moldova. Șeful Poliției moldovene, Gheorghe Cavcaliuc, a anunțat că acțiunea de urmărire a sirienilor a durat câteva luni și s-a finalizat marți. 

Pe parcursul anchetei, au fost investigate mai multe persoane. O parte dintre ele se ascundeau într-o casă din sectorul Buiucani. Potrivit polițiștilor, în casă se aflau 11 persoane, suspectate că ar fi adepte ale grupării teroriste Statul Islamic. Ei intenționau să participe la conflictul armat din Siria, scrie publika.md.

În urma perchezițiilor de marți, au fost depistați patru adulţi și trei copii. Principalul scop al acestora era să ajungă în Siria, pentru a lupta alături de Statul Islamic. Prima pereche depistată este formată dintr-un bărbat din Daghestan și o minoră cecenă. Fata era sora unuia dintre luptătorii ISIS decedat în Siria. Persoana respectivă a intrat în Republica Moldova venind din Norvegia, pe 24 aprilie 2015. Cei doi au fost expulzaţi în Federația Rusă.

O a doua pereche vizată este formată dintr-o femeie care venise din Franța, şi un bărbat de origine cecenă, care deținea asupra sa un pașaport fals al Republicii Tadjikistan.