Așa cum am menționat anterior, am petrecut ultimele două săptămâni în Europa. Am încheiat călătoria mea săptămâna trecută, cu o vizită la Varșovia și Budapesta. Ambele state sunt extrem de preocupate de problememe economice, fiind cunoscută rezistența lor la pretențiile Uniunii Europene în ceea ce privește suveranitatea și, cel mai important,  au temeri legate de securitatea națională pe termen lung.  Interesant însă în întâlnirile mele a fost schimbarea subtilă pe care am perceput-o în cazul Varșoviei și Budapestei asupra modului în care cele două state văd acum principalele amenințări la adresa lor, scrie analistul american George Friedman într-o analiză recentă privind modul în care est-europenii au început să-și schimbe viziunea privind amenințările la adresa securității lor.

În cazul Varșoviei, se știe că pentru polonezi, rușii au fost multă vreme problema majoră. Ei văd pericolul unei mișcări a Rusiei împotriva statelor baltice și sunt extrem de preocupați de slăbiciunea militară a NATO. În opinia lor, în cazul în care rușii decid să facă  o mutare decisivă, singurii care ar putea să aducă o forță militară semnificativă care să suporte o confruntare ar fi americanii. Însă o astfel de forță militară va avea nevoie de câteva luni pentru a ajunge. Nu se pune problema că se se așteaptă la un atac. Dar, dacă se va ajunge la un atac, acesta va avea loc, cel mai probabil, în statele baltice, iar polonezii vor purta povara majoră a rezistenței, scrie Friedeman, amintind că  polonezii au făcut eforturi substanțiale în crearea unei armate, care însă nu va putea să țină piept singură Rusiei. Prin urmare, date fiind slăbiciunea europenilor și distanța prea mare care îi desparte pe americani de această regiune, polonezii se simt izolați.

Ungurii au însă o viziune complet diferită a situației. Ei sunt la fel de suspicioși în privința rușilor, după ce au stat decenii la rând sub ocupația lor. Dar, în același timp,  știu că europenii sunt slabi și americanii sunt prea departe.  De aceea, soluția Ungariei este să încerce să ajungă la o înțelegere cu rușii. Ungaria încearcă să liniștească Rusia, susținând că distanțarea de SUA, creată după administrația s-a detașat de Budapesta, ar trebui să fie o garanție pentru Moscova. SUA, sub Administrația Obama,  a fost ostilă guvernului maghiar pentru că a taxat drept încălcări ale drepturilor omului ceea ce guvernul maghiar a considerat a fi autodeterminare națională. Rezultatul este că Ungaria, care s-a distanțat vizibil de SUA și râmâne sceptică în privința Rusiei, poate arăta rușilor că Budapesta nu ar trebui să fie pe radarul Moscovei, susține analistul american.

 

Cu toate acestea, în timpul vizitei mele am observat o schimbare subtilă. Ungurii, care își disimulează lipsa de îngrijorare cu privire la ruși, nu intră prea mult în discuție. Mult mai surprinzător este cazul polonezilor. Motivul principal este realitatea economică pe termen lung a Rusiei. Cu prețul barilului de petrol ajuns la 50 de dolari, capacitatea Rusiei de a-și moderniza armata pare tot mai limitată. 

În orice caz, rușii vor avea nevoie de mai bine de doi ani pentru a recupera din declinul armatei.  Prin urmare, amenințarea din Est nu a dispărut, dar este suficient de scăzută pentru a exista alte preocupări și modalități de a proteja această regiune împotriva amenințărilor externe. O idee care pare să se contureze este cea  a înlocuirii proiectului de alianță defensivă „Intermarium”, cu strategia Celor Trei Mări, care să includă Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică. 

Am scris de multe ori despre proiectul„Intermarium”. Acesta începe prin  presupunerea că Europa nu va putea proteja granițele estice împotriva unei amenințări rusești. Prin urmare, statele din Europa de Est sunt lăsate să se apere cu propriile puteri și americanii aflați la mare distanță. De aceea, se prevede că o alianță  ar trebui să fie formată din state de la Marea Baltică până la Marea Neagră și a trebui să fie formată din statele baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Într-o formă mai logică, ar include și Turcia, Georgia și Azerbaidjan. 

Analistul american amintește, de asemenea, că a anticipat de mult timp că Turcia va deveni o putere regională majoră. Având în vedere instabilitatea Turciei de după lovitura de stat eșuată, mulți ar putea spune că acest lucru nu mai este posibil. În opinia mea, consecințele acestei tentative de lovitură de stat au deschis calea unei  Turcii mai puternice. Pentru că această țară va fi nevoită să se confrunte cu o reconciliere a populației seculare și musulmane.  Nu va fi ușor de făcut, dar intenția este de a crea o Turcie în care imensa populație turcă, seculară și musulmană, să reușească să clădescă, impreună, o țară.  Din moment ce nu va fi un lucru prea ușor, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan se află acum în poziția de a face asta cu forța.

Indiferent de punctul meu de vedere, am realizat, mai ales în călătoriile mele din Ungaria și România, că ei percep o creștere semnificativă a puterii Turciei, pe care o percep drept o amenințare pentru regiune. Acest lucru conduce la ideea alianței Celor Trei Mări. Această inițiativă ar extinde conceptul ”Intermarium” prin concentrarea asupra Turciei, în plus față de Rusia. În unele scenarii, alianța ar urma să fie extinsă spre Vest, pentru a include Republica Cehă și chiar Austria.  Și mai important, această alianță ar putea să extindă spre sud, în Balcani, susține Friedman.

El consideră că motivul imediat al acestei alianțe ar fi de a crea o forță care ar putea bloca circulația refugiaților sirieni prin Balcani și în restul Europei. Dar, spune analistul american, conceptul merge ceva mai departe. Se pare că Turcia devine tot mai ambiționat pentru a-și răspândi influența în mai multe direcții:  spre sud, în lumea arabă, la vest, în Marea Mediterană și spre nord-vest, în Balcani. Acest lucru reflectă ambițiile Imperiului Otoman, care nu s-a extins din întâmplare în aceste regiuni. Dacă Turcia devine o mare putere, geografia o va face să se extindă astfel, apreciază Friedman.

 

În opinia sa, o  altă preocupare care stă la baza acestei alianțe ar fi că Turcia și-ar putea folosi relațiile comerciale cu țările din Balcani, cu populații majoritar musulmane,  în special Albania și Bosnia, pentru a crea o bază politică în regiune. Dacă se va întâmpla asta, turcii vor avea mai multe opțiuni.  Iar pentru Ungaria, care a stat un secol sub dominație turcă, asta reprezintă o amenințare reală. Polonezii, la rândul lor, par să împărtășească aceste temeri.

În strategia proiectului Celor Trei Mări, țările din Europa de Est ar fi trecerea de la o atitudine pasivă, de așteptare a  mișcărilor Rusiei,  la una activă, de încercare de a integra Balcanii în această aliață. Acest lucru ar atrage rușii - aliați ai sârbilor ,  pe măsură ce turcii își vor continua expansiunea. Rușii, turcii și o regiune care seamănă brutal cu vechiul Imperiul Habsburgic care se amestecă în Balcani este o poveste veche, care a nu a avut un sfârșit bun.

 

Întreaga discuție despre regiune este teoretică, admite analistul american în această analiză. Și, din moment ce nucleul „Intermarium” nu a luat încă formă, cu Ungaria, extrem de atentă la grupările anti ruse din  țară, deocamdată,  aceasta este o speculație geopolitică. Punctul meu de vedere rămâne același: o astfel de grupare va apărea, dar nu mai devreme de un deceniu și nu înainte ca Turcia să fie pregătiă să devină o putere regională. Până atunci, trebuie să se stabilească mai multe lucruri pe plan intern. 

Concluzia analistului american este însă că, dincolo de toate aceste teorii geopolitice, există un ferment în regiune și acesta este alimentat de slăbirea Uniunii Europene și declinul perceput Rusiei. Țările din Europa de Est și-au pierdut încrederea că europenii își vor asuma riscuri în numele lor. Așa că se tem de Rusia, dar nu destul de la fel de mult ca înainte. Și, de asemenea, nu pot să nu observe cât de departe au ajuns turcii, stând la masă și cu Rusia și cu Statele Unite.

Problema majoră, spune Friedman, este poziția SUA. În momentul de față, America se agață de creșterea implicării în diverse colțuri ale lumii, așa că susținerea unui astfel de concept în curs de dezvoltare nu e încă în cărți. Așa cum nu este în cărți nici pentru țările din regiune. Dar perspectiva Europei de Est asupra lumii este demnă de atenție. Iar această regiune continuă să fie, în multe feluri, un seismograf hiper sensibil al schimbărilor geopolitice, conchide analistul american.