Mii de musulmani din Orientul Mijlociu își îndreaptă fața către Iisus Hristos și către ceea ce încep să considere "religia libertății", pe fondul conflictelor sângeroase care au pus stăpânire pe acest colț al lumii, indică un raport citat de christianpost.com. Multe biserici speră ca sute de mii de musulmani să se convertească la creștinism, având în vedere "foamea spirituală" creată în zonele de conflict, unde persecuțiile au devenit tot mai dure.
 
După cum susține o asociație creștină, care sprijină posturi de radio creștine din regiune, în ciuda exodului masiv al creștinilor din Irak și Siria, nevoiți să ia calea exilului din pricina jihadiștilor ISIS, a terorismului și conflictelor fâră sfârșit, numeroși musulmani au decis să treacă la creștinism.

Sute și sute de musulmani aleg calea lui Iisus Hristos, susțin cei din asociația creștină, care spun că sunt în contact cu familii din Irak și din alte zone din Orientul Mijlociu. "Mulți dintre ei au povestit pentru posturile de radio pe care le sprijinim de ce au ales să treacă la creștinism și să renunțe la islam", a adăugat un reprezentant al asociației, conform christianpost.com

În Iran, casele creștinilor sunt ținta tot mai frecventă a atacurilor guvernului islamic de la Teheran. Dar, în ciuda persecuțiilor la care sunt supuși, grupul misionat Elam Minsitries afirmă că numărul creștinilor a crescut și, în prezent, se estimează că, în prezent, în Iran sunt peste 360.000 de credincioși, spre deosebire de cei doar 500 cât erau în 1979.

"Liderii bisericilor se așteaptă ca milioane de oameni să treacă la creștinism în următorii ani, dată fiind această foame spirituală existentă și deziluzia tot mai mare provocată de regimurile islamiste", spun cei de la Elam Ministries.

În paralel, așa cum au scris publicații occidentale, refugiații musulmani ajunși în Europa în ultimul an au decis să se convertească la creștinism. Un articol din The Guardian, din iunie 2016, arăta că numărul migranților musulmani din Europa care doresc să se boteze în religia lui Iisus a crescut semnificativ.
Un exemplu este dat de o Biserică din Berlin, care a văzut cum numărul convertirilor la creștinism a crescut în câteva săptămâni de la 150 la 700. La fel, o Biserică din Austria a înregistrat o creștere cu 70% , în primele luni ale lui 2016, a celor celor care au dorit să convertească la creștinism. 
 
"Am aflat că istoria Islamului este complet diferită de ceea ce am învățat la școală. O religie care începe cu violență nu poate duce la libertate și la iubire. Iisus a spus că cei care folosesc sabia, de sabie vor pieri. Acest lucru m-a făcut să îmi schimb gândirea și să aleg religia creștină", a povestit Johannes, un tânăr iranian de 32 de ani convertit la creștinism.