ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Drapelul UE, care trona la loc de cinste în sala unde au loc conferințele de presă ale guvernului polonez, a fost retras. Așa au constatat marți jurnaliștii, după o reuniune a cabinetului conservator al premierului Beata Szydlo.

Chiar dacă aprobă apartenența Poloniei la Uniunea Europeană, partidul din care face parte Beata Szydlo, Lege și Justiție (PiS) condus de Jaroslaw Kaczynski, are convingeri eurosceptice și pledează pentru o mai mare independență față de Bruxelles.

"Suntem membru al UE, un membru activ, însă am stabilit un principiu conform căruia reuniunile guvernului polonez și declarațiile de la finalul reuniunilor vor fi făcute pe fundalul unor drapele mai frumoase, în opinia mea: drapelul alb-roșu" polonez, a declarat Szydlo, întrebată cu privire la dispariția drapelelor europene din sală, conform Agerpres.

'Respectând apartenența noastră la UE, vom desfășura o politică pentru a trage maxim de profit pentru cetățenii polonezi, pentru economia poloneză și patria noastră', a subliniat premierul Poloniei, înconjurată de 12 drapele poloneze.