ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisarul pentru securitate al Uniunii Europene, Julian King a avertizat că în contextul asediului asupra orașului irakian Mosul, există riscul ca mii de teroriști europeni care s-au alăturat în ultimii ani rețelei teroriste Stat Islamic ar putea reveni în Europa.

„Eliberarea orașului irakian Mosul de sub controlul organizației teroriste Stat Islamic poate avea ca efect revenirea militanților islamiști violenți în Europa. Aceasta este o amenințare serioasă și trebuie să fim pregătiți. Cu toate acestea, este puțin probabil să existe un exod masiv de teroriști spre Europa", a declarat comisarul.

Conform serviciilor secrete europene, mii de cetățeni din statele uniunii participă de partea grupurilor teroriste sau insurgente la conflictele din Siria, Irak și Afganistan. În prezent sunt cel puțin 2.500 de militanți islamiști europeni.

Armata irakiană a lansat luni ofensiva pentru eliberarea orașului Mosul, aflat de peste doi ani sub controlul rețelei teroriste Stat Islamic.