Barack Obama, în lacrimi la apelul pentru intensificarea controlului armelor de foc
Barack Obama a lansat un apel la intensificarea controalelor asupra cumpărătorilor de arme de foc pe internet și la târgurile de arme. Președintele american a subliniat că actualele excepții privind regimul acestor arme nu își au rostul.
„Trebuie să conștientizăm urgența absolută acum, întrucât mor oameni. Iar scuzele constante pentru lipsa de acțiune nu mai merg și nu mai sunt suficiente”, a spus liderul de la Casa Albă.
Vizibil emoționat, președintele SUA a evocat atacul cu arme de foc comis la școala din Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut, în decembrie 2012 de către un dezechilibrat mintal. Atacul s-a soldat cu moartea a 20 de elevi și șase profesori.
„De câte ori mă gândesc la acei copii mă apucă furia. Și asta se întâmplă zilnic pe străzile din Chicago”, a declarat președintele american, care nu și-a putut stăpâni lacrimile.
„Cred că putem găsi căi de a reduce violența cu arme de foc într-un mod care să fie conform cu Al Doilea Amendament”, a spus Barack Obama, făcând referire la dreptul de a purta arme prevăzut de Constituția SUA.
Inițiativa președintelui Obama de înăsprire a regimului armelor de foc a provocat o intensă dezbatere în Statele Unite, Partidul Republican susținând că nu este nevoie de o schimbare a normelor actuale privind armele de foc.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: SUA
Organizații: Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)