ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După două mandate la Casa Albă, Barack Obama își ia, marți, rămas bun de la viața politică americană, relatează AFP.

Democratul în vârstă de 55 de ani, care îi va ceda puterea la 20 ianuarie republicanului Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, a ales orașul Chicago — baza ascensiunii sale politice fulminante — pentru a-și rosti ultimul discurs în calitate de președinte al SUA.

Barack Obama, căruia îi vor sta alături soția sa Michelle și vicepreședintele Joe Biden, va vorbi de la tribuna centrului de conferințe "McCormickPlace". Biletele pentru a asista la discurs — care au fost gratuite — s-au dat ca pâinea caldă sâmbătă în zori, când sute de oameni au stat la coadă pe un frig polar în speranța de a intra în posesia râvnitului permis.

La câteva străzi mai departe, în Grant Park — o vastă grădină publică între lacul Michigan și zgârie-nori — este locul unde Obama a luat cuvântul în seara primei sale victorii în alegerile prezidențiale, la 5 noiembrie 2008.

"A fost nevoie de mult timp. Dar în această seară, datorită celor pe care noi le-am realizat astăzi și în aceste alegeri, în acest moment istoric, schimbarea a venit", a declarat atunci primul președinte de culoare al SUA, după victoria zdrobitoare asupra adversarului său republican, John McCain. "Dacă vreodată se mai îndoiește cineva că America este locul unde totul este posibil, răspunsul îl are în această seară", a adăugat el, în fața zecilor de mii de oameni care purtau pancarte cu binecunoscutul său slogan "Yes we can", potrivit Agerpres.


După opt ani în fruntea primei puteri mondiale, președintele în exercițiu, acum grizonat și tras la față, dar care continuă să se bazeze pe o cotă solidă de popularitate, intenționează să transmită din nou un mesaj de speranță. Obama vrea să le mulțumească americanilor pentru "această aventură extraordinară" și să formuleze "câteva reflecții cu privire la viitor". Va fi "un discurs aparte", în care își va prezenta "viziunea privind America", dar nu va fi "un discurs anti-Trump", a dat asigurări Cody Keenan, scriitorul de discursuri al liderului democrat.

Or, să se refere la viitor fără să-și taxeze succesorul se va dovedi un veritabil exercițiu de echilibristică pentru Obama, care a afirmat în timpul campaniei că progresele înregistrate în ultimii opt ani se vor risipi ca fumul în cazul unei victorii a magnatului imobiliar. În ce-l privește, Trump va participa miercuri la o conferință de presă la New York — pentru prima dată după alegerea sa, la 8 noiembrie 2016.


Chicago, unde familia Obama deține o casă, va juca un rol central în viața lui Barack Obama după plecarea sa de la Casa Albă: metropola va găzdui biblioteca sa prezidențială și fundația Obama. Acolo, spune el, "am găsit o formă de idealism, acolo am întâlnit-o pe soția mea, acolo mi s-au născut copiii". Președintele în exercițiu intenționează totuși să mai rămână câțiva ani la Washington, până când fiica sa cea mică, Sasha, va termina liceul.

Discursul președintelui în exercițiu este prevăzut să aibă loc la ora locală 20:00 (miercuri 02:00 GMT). După întoarcerea sa la Washington după discurs, în noaptea de marți spre miercuri, Barack Obama nu va mai avea de petrecut decât 10 zile la Casa Albă, unde a muncit și a trăit vreme de opt ani. "E unul din principalele avantaje ca președinte: nu mi-a luat niciodată mai mult de 30 de secunde să ajung de acasă la birou", a glumit el într-un interviu difuzat duminică de postul ABC.