ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Evoluțiile recente din Siria și Irak aduc tot mai pregnant în atenția decidenților politici internaționali problema nației kurde și a potențialului lor stat suveran Kurdistan. Evenimentele favorizează apariția unui stat independent kurd, cel puțin pentru arealul restrâns din nordul Irak-ului, dar insuficient de reprezentativ pentru întreg spațiul locuit de populațiile kurde în Orient
.
Punctez câteva aspecte de actualitate și promovez un mesaj.

”Chestiunea kurdă” a revenit în discuțiile geopolitice spre sfârșitul secolului trecut, în urma tragediei de la Halabja (1988), din timpul regimului autoritar al președintelui irakian Saddam Hussein. Pe fondul intervențiilor militare americane împotriva regimului lui Saddam, în cancelariile occidentale s-a readus în discuție posibilitatea susținerii unui stat kurd în nord-est-ul Irakului. Conștienți fiind de implicațiile regionale imprevizibile ale emancipării kurzilor irakieni, «marile puteri» au rămas în expectativă în privința soluționării in integrum a chestiunii kurde.

Problema independenței dar și a dificilei unități teritoriale a kurzilor a fost reactualizată în anii recenți, în contextul evenimentelor primăverii arabe și al colapsului autorității statelor arabe sirian și irakian. În 2014 și 2015, singura forță militarizată credibilă pentru coaliția occidentală în calea înaintării teribilului Daesh (ISIS) era reprezentată de milițiile kurde peshmerga din nordul Irakului și al Siriei. Etnicii kurzi din cele două state învecinate erau însă divizați, insuficient înarmați și sprijiniți politic și material. Ei se confruntau acum cu o nouă amenințare istorică – un "califat” arab jihadist, care căuta supunerea deplină a populațiilor cucerite sau epurarea lor propriu-zisă.
 
Rezistența eroică a kurzilor sirieni de la Kobane din 2014, prinși între ofensiva jihadiștilor și forțele turcești neprietenoase, a determinat coaliția condusă de SUA să acorde mai mult sprijin trupelor kurde din cele două state arabe. (Observație: există scenariul conform căruia, pentru apărarea Kobani, autoritățile turce, la intervenția și mijlocirea SUA, au permis tranzitul luptătorilor kurzi din PKK pe teritoriul turc pentru a veni în sprijinul kurzilor sirieni). 

Însă, susținerea internațională deschisă a kurzilor angrenați în rezistența anti-Daesh a fost complicată de situația populației înrudite din Turcia, respectiv de luptele militanților PKK cu armata turcă. Totodată, kurzii din Iran, doritori de mai multă autonomie pe criterii etnice, au redeschis seria incidentelor violente cu autoritățile de la Teheran (i.e.: răpiri de oficiali locali și asasinate puțin mediatizate, lupte de gherilă). 

În anii următori, situația kurzilor din Orientul Mijlociu a căpătat și mai multă atenție la nivel internațional. Cu susținerea masivă a Iranului și a Rusiei, trupele guvernelor de la Damasc și Bagdad au contratacat decisiv Daesh-ul, reducând presiunea jihadiștilor pe majoritatea fronturilor. Kurzii sirieni s-au regrupat și au colaborat mai bine cu luptătorii înrudiți din PKK și cei din Irak dar și cu armata siriană. Concomitent, sprijinul american și britanic pentru trupele peshmerga kurde din Siria și Irak s-a intensificat. 

Începând cu 2015, tot mai mulți oficiali statali și ai instituțiilor internaționale s-au perindat la Erbil (Arbil), capitala regiunii kurde autonome din Irak, și au exprimat susținerea politică și materială pentru acest semi-stat Kurdistan, recunoscut doar de facto. În august 2016, președintele regiunii autonome kurde din Irak, dl. Masoud Barzani, (un veteran al politicii regionale și conducător al importantei familii Barzani, cârmuitori ai kurzilor irakieni), a decis că, imediat după eliberarea Mosul-ului, autoritatea kurdă va organiza un referendum local pentru independența deplină față de Bagdad. Etnicii kurzi și alte populații conlocuitoare din regiunea kurdă – yazidiți, asirieni, turcmeni și arabi irakieni – vor susține unanim noul stat. Acest fapt istoric a fost deja pregătit în ultimii ani, cu asentimentul și susținerea comunității internaționale. 

Dar lucrurile sunt mai complicate. Potențialul statul kurd din vechiul Irak nu ar fi suficient de reprezentativ pentru ceea este cunoscut sub denumirea de Kurdistan – respectiv, întreg spațiul regional locuit de populațiile kurde. Acest spațiu include bucăți din 4 state învecinate: Turcia, Siria, Irak și Iran. Până în prezent, nu este acceptată la nivel internațional o hartă definitivă a Kurdistan-ului Mare. Parțial, pentru că acest spațiu face încă obiectul jocului geopolitic între marile puteri globale și cele regionale. Ofensiva teroriștilor Daesh i-a bulversat semnificativ pe kurzi. La fel și conflictele prelungite cu Ankara și Teheran. O destabilizare nouă a regiunii nu este de dorit pentru moment. Kurzii nu constituie acum o națiune bine închegată, cu o conștiință identitară puternică.

În acest context, aș aminti că, în februarie 2017, a existat un anume pretext care i-ar fi incriminat pe kurzi și ar fi provocat un conflict militar brusc între Turcia și Iran. Ce s-a întâmplat atunci nu este pe deplin cunoscut de opinia publică. Cert este că, pe fondul reacției turce față de kurzii din nordul Siriei dar și față de militanții PKK refugiați în Irak, la Sinjar, trupele Ankarei păreau gata să înceapă noi operațiuni în nordul Siriei și al Irak-ului, ceea ce a stârnit o reacție hotărâtă din partea Teheranului. Un parlamentar sirian a afirmat public că, în cazul izbucniri unui conflict militar direct între turci și iranieni, Damascul ar susține, firesc, pe aliații lor iranieni. 

Situația aceasta a trecut mai mult neobservată de opinia publică internațională. În cazul unei escaladări suplimentare, ar fi fost implicați mai mulți actori regionali: milițiile șiite pro-iraniene din Irak, (aflate în campania pentru eliberarea metropolei Mosul), populațiile turcmene și yazidi din nordul Irak-ului care s-au temut că trupele peshmerga kurde nu le vor mai proteja și au început să se înarmeze pe cont propriu și în sfârșit, prezența stânjenitoare a militanților PKK la Sinjar. Necunoscând foarte bine ce s-a întâmplat, aș cuteza să cred că s-a încercat o compromitere a joncțiunii facțiunilor politico-militare kurde din Siria și Irak și s-a dorit o presiune suplimentară asupra politicii americane de susținere a cauzei kurzilor. Aceste tensiuni par de neînțeles dacă sunt privite doar din perspectiva luptei comune împotriva terorismului jihadist (ISIS). 

Pe Internet, apar frecvent noi interpetări ale evoluției kurzilor și noi propuneri de hărți ale Marelui Kurdistan potențial (notă: „Kurdistan” = pământul kurzilor, țara kurzilor). Astfel de hărți susțin, uneori, interesele regionale ale Occidentului (NATO, Turcia, Israel), alteori, interesele Estului (Rusia, Iran, alianța șiită din Siria și Irak). 
Includ mai jos două imagini sugestive. În linii mari, acestea surprind corect situația regională a kurzilor. A doua imagine ilustrează un Kurdistan maximal – mult mai mare decât i-ar permite concertul marilor puteri mondiale pentru moment. Se vede că intenția unui astfel de Mare Kurdistan ar fi să atingă un colț mic din Marea Mediterană la vest iar, pe alte hărți, apare și un crâmpei din litoralul Mării Negre pe lângă Adjaria, prin fața Armeniei – cred că e maximum pe care și-l pot dori. 

Adaug imaginile acestea cu scop orientativ și nu ca o prevestire sigură a viitorului.
 
 
 
Regiunea autonomă kurdă din Irak este gata să își proclame independența. Ea se bazează pe sprijinul politic al occidentului și pe veniturile din exportul de țiței spre Turcia. Dar situația kurzilor irakieni este departe de a fi limpezită. Exceptând amplele operațiuni militare din Mosul, aproape încheiate, spațiul controlat de trupele kurde peshmerga nu este încă bine delimitat de restul statului irakian. Conflictul cu milițiile șiite este omniprezent iar prezența la Sinjar a afiliaților PKK, cu permisiunea autorităților de la Bagdad, creează cele mai mari îngrijorări pentru administrația de la Erbil.

Familia Barzani deține controlul politic asupra Kurdistanului irakian. Dar aceasta nu se bucură de aceeași autoritate în afara Irakului. I se reproșează că ar satisface prea mult interesele SUA, ale Turciei și ale Israelului în privința cauzei kurde. În ultimul timp, Barzanii au intrat în conflict deschis cu susținătorii PKK și ai kurzilor sirieni (PYD, YPG). Aceste tensiuni sunt întreținute de interesele străine în chestiunea kurdă. Liderii de la Erbil se bucură de recunoașterea și încrederea internațională, inclusiv din partea statelor vecine. Marea familie kurdă rămâne deocamdată reticentă a le încredința acestora cârmuirea întregii națiuni kurde. 

O prezență perenă în chestiunile politice ale kurzilor irakieni – cei mai aproape de un stat suveran propriu-zis – o au diplomații străini, consultanții de proiecte energetice și de infrastructură americani și israeliți. Kurdistanul susține exportul de petrol irakian către Israel și Turcia. Ei primesc anumite redevențe din partea autorităților irakiene de la Bagdad. Fără acestea, Kurdistanul ar avea mari probleme socio-economice. 

Viața societală a kurzilor din Irak este incomparabil mai bună decât a celorlalți vecini kurzi. În ultimii ani, kurzii au adoptat un stil de viață mai secular, mai occidental, inclusiv în privința căsătoriilor tradiționale – un reportaj media arăta că s-au înmulțit parteneriatele civile, uniunile consensuale, societățile comerciale cu capital american și altele în acest sens.

Din punct de vedere confesional, kurzii sunt musulmani din familia sunnită. Sunt și numeroși adepți ai dogmelor șiite. Ei, însă, se mândresc cu caracterul secular, mai tolerant, al religiei lor, în contrast cu fundamentalismul musulman arab, turc sau iranian în mijlocul căruia trăiesc.
 
Emanciparea femeilor este încurajată în societatea kurdă. Fotografiile cu femeile kurde din cadrul trupelor peshmerga, mânuind puștile cu lunetă Dragunov împotriva jihadiștilor Daesh, sunt tot mai frecvente în articolele și reportajele media occidentale. În acest caz, s-a pornit și de la un fapt pragmatic, respectiv credința islamică străveche că un luptător ucis de mâna (sau de glonțul) unei femei nu se bucură de recompensa sacră în Paradis. Astfel, prezența femeilor pe linia frontului are și rolul de îi intimida pe jihadiști. Aș mai crede că atenția deosebită pe care presa internațională o acordă femeilor kurde cu armele în mâini ... este și un șiretlic mediatic deliberat al kurzilor – vor să accentueze contrastul major între societatea lor, una umană, mai tolerantă, pro-occidentală și brutalitatea regimului fundamentalist Daesh sau chiar al societății turce sub regimul Erdogan.

Dacă le căutați pe tinerele de mai jos pe facebook sau twitter, e posibil să nu le găsiți acolo:
 

Viața politică este și ea diversă. Există câteva formațiuni politice ale kurzilor în Irak. Acestea sunt foarte bine unite pentru cauza independenței, însă asupra administrației publice planează constant spectrul corupției. Totuși, problemele interne nu constituie impedimente pentru îndeplinirea obiectivelor politice majore ale kurzilor.

Kurzii sirieni sunt mai puțin numeroși, circa 2 milioane, dar sunt recunoscuți ca luptători curajoși, experimentați, loiali și disciplinați. Sunt, de asemnea, seculari în privința islamului și a concepțiilor societale. Viața politică este divizată. Principala forță politică o constituie Partidul Uniunii Democratice (PYD), de orientare socialistă, care coordonează trupele populare YPG. În ultimul timp, neînțelegerile politice între PYD și formațiunile sprijinite de Erbil s-au amplificat.

Spre deosebire de kurzii din Irak, care încearcă un model economico-social de tip occidental, popular-liberal, etnicii kurzi din Siria au rămas cu o doctrină politică de stânga, declarat neo-marxistă. Tinerii înrolați în trupele populare de apărare YPG, bărbați și femei, afirmă un jurământ care rezonează cu retorica comunistă din America de Sud, din timpul lui Fidel Castro. Pentru o populație confruntată cu raritatea resurselor, preceptele ecologiste sunt incluse în doctrina politică oficială.

Spațiul locuit de kurzii din nordul Siriei este fragmentat, de la granița cu Irak-ul până la cantonul Afrin, pe ambele maluri ale Eufratului. Printre kurzi locuiesc și etnici asirieni, arabi, turcmeni ostili și confesiuni diferite: creștini siriaci, asirieni, yazidiți, musulmani sunniți și alawi (șiiți). Această disparitate le dă conducătorilor cele mai mari dileme. De fapt, cât de mare este Rojava (denumirea provinciei kurde din Siria)? Ce zone poate include și ce populații diferite poate reuni în mod pașnic? Va fi ar-Raqqa parte integrantă din Rojava kurdă?

Dificultățile imediate pentru kurzii din Siria sunt legate de conflictul regional actual. Susținerea militară americană și britanică a fost și rămâne esențială pentru lupta împotriva jihadiștilor Daesh. Kurzii sirieni luptă pe două fronturi, sunt flancați de doi dușmani: jihadiștii ISIS și puternica armată turcă. Războiul acaparează toate aspectele vieții cotidiene. Persistă o stare constantă de veghe cu arma în mână.

Alianța condusă de YPG a dus o campanie febrilă în iulie-august 2016 pentru eliberarea orașului Manbij de jihadiști, concomitent cu lupta armatei siriene pentru eliberarea metropolei Alep. Imediat după victorie, kurzii au fost amenințați de intervenția turcă în nordul Siriei. Pe parcursul anului 2016 au fost numeroase lupte directe între kurzi și turci (și aliații acestora de proximitate: brutalele miliții turcmene). Ciocnirile continuă și acum între kurzi și turcmeni, cu toate că trupe siriene, americane și rusești s-au poziționat între cele două tabere. Este neîndoielnic faptul că trupele kurde luptă deschis pe două fronturi concomitent, împotriva a doi dușmani. 

Doctrina oficială a Ankarei este că trupele kurde YPG sunt asociate indisolubil militanților PKK. Ei îi consideră pe luptătorii YPG ca ”teroriști PKK”. Legătura dintre aceste formațiuni nu este forțată; într-adevăr, luptătorii kurzi sirieni se mândresc cu moștenirea politică a cunoscutului lider Öcalan. O bună parte a soldaților PKK s-au refugiat în Siria. Fără contribuția lor, kurzii sirieni nu ar fi rezistat ofensivei Daesh. În fapt, turcii urmăresc separarea kurzilor între cantonul Afrin și râul Eufrat și au o teamă istorică de o joncțiune oficială (politico-militară) a kurzilor sirieni cu cei din Turcia și din Kurdistanul irakian.

Aceasta constituie dilema politicii americane în privința kurzilor din Siria: cât de mult pot fi susținuți kurzii împotriva terorismului jihadist, astfel încât să nu fie afectată relația SUA cu puternicul aliat turc? În ceea ce îi privește, kurzii sirieni vor continua să se folosească de sprijinul occidental, onest și consistent, dar și de apropierea mai recentă față de regimul de la Damasc și de interesele Rusiei în regiune. (notă: kurzii sirieni au deschis un birou diplomatic la Moscova în februarie 2016, ulterior, și în alte capitale europene). Totodată, relația lor cu regimul de la Damasc s-a redresat foarte mult pe fondul ciocnirilor cu "invadatorii” turci. Sub mijlocirea Moscovei, kurzii și armata siriană și-au oprit mai vechiul lor conflict pentru Rojava. Rămâne de văzut care dintre marile antante internaționale îi va sprijini mai bine pe kurzi, pe măsură ce evenimentele din regiune vor căpăta noi turnuri.

Decizia recentă a administrației președintelui Trump de a acorda kurzilor noi arme de calibru ușor și muniție aferentă nu a fost bine primită la Ankara. Această mișcare indică faptul că angajamentul părții americane pentru cauza kurzilor rămâne valabil, cel puțin pentru viitorul apropiat. Este o recompensă de onoare pentru sacrificiul și efortul continuu depus de kurzi împotriva Daesh, dar este și un interes pragmatic al Washington-ului de a contracara influența ruso-iraniană în regiune.

Adaug imaginea de mai jos, care se găsește pe mai multe site-uri de știri și analize regionale. Nu îmi dau seama care îi este sursa originală; apare pe mai multe pagini de știri despre kurzii sirieni. Imaginea surprinde un grup de soldați YPG, în spatele unei camionete pick-up, deplasându-se, eventual, spre un nou punct de pe linia frontului. În rândurile trupelor YPG se află tot mai mulți tineri, adolescenți (băieți și fete). De fapt, cele mai multe fotografii cu tinere kurde cu pușca AK în mână provin din Siria, mai puțin din Irak.
 
 
Atrage atenția figura bărbatului din mijloc, cu mitraliera PK. Un pic subiectiv, l-aș considera tipul clasic al luptătorului kurd: matur, cu trăsături orientale, tip mediteranean-arian, mustața bogată, sprâncene mari, are ceva romantic în înfățișare, cu iz de vremuri vechi, și un zâmbet sincer și cald. Viguros, crescut într-un mediu dur dar sănătos, învățat mereu cu lupta pentru supraviețuire etnică, spirit și conștiință deplin solidare cu semenii săi, deschis față de toți străinii care vin să îi ajute în lupta lor nesfârșită pentru libertate și independență, pentru o țară a lor. Știe că merge spre moarte, (trupele peshmerga - în dialectul kurd din Irak, literal: "cei care înfruntă moartea”). Poate provine din Kurdistanul turc? Cine știe dacă el sau camarazii săi mai sunt în viață acum?

Kurzii din Turcia se confruntă în prezent cu o situație poate și mai sensibilă. Mai multe voci, inclusiv din partea organizațiilor de securitate și cooperare internaționale, condamnă politica represivă a Ankarei în zonele locuite de kurzi. S-a vorbit despre o intenție reală de intimidare a populației kurde, cu scopul dislocării acesteia în afara Turciei, (spre Irak, Armenia, Iran, Europa). Conflictul dintre kurzi și Ankara este cel mai cunoscut episod din istoria contemporană a kurzilor. Arealul geografic cel mai cunoscut (mai reprezentativ) pentru poporul kurd este cel din sud-est-ul Turciei. Aici, kurzii au locuit și au fost atestați cu mult timp înaintea venirii turcilor.
La acest moment, par că forțele turce au reușit să alunge cea mai importantă parte a militanților PKK în afara granițelor statului turc. Frecvența atacurilor și atentatelor kurde a scăzut semnificativ în ultimele luni. În ultimii ani, militanții PKK și ai altor grupări paramilitare mai nou apărute au atacat constant armata și poliția turcă. Până în 2015-2016, atacurile PKK nu vizau obiective sau infrastructura civilă. Atacurile recente arată că disprețul dintre cele două părți a atins noi cote violente. 

Cu toate acestea, pe scena internă, câteva partide politice pro-kurde continuă să își desfășoare activitatea. În defintiv, cei mai mulți kurzi locuiesc aici. Un rol important de mediator îl au autoritățile de la Erbil, Irak. Președintele Erdogan păstrează o anumită încredere în influența politică a familiei Barzani. Nu de puține ori, kurzii se reunesc pentru congrese și conferințe acolo unde se simt la adăpost: în țări din Europa, mai ales în Grecia.

Kurzii din Iran ar avea un trai mai liniștit, în aparență. Convulsiile din imediata vecinătate a Iranului nu i-au lăsat indiferenți față de reaprinderea cauzei Marelui Kurdistan. Iranienii de astăzi, urmașii străvechilor elamiți, mezi și perși, sunt înrudiți istoric cu kurzii. Genealogic, etnic, kurzii din Iran ar trebui să se simtă cei mai "acasă”. Istoria lor începe cu mențiuni despre mezii antici, dar spațiul în care sunt consemnați este mai amplu decât platoul Iranian. 

Cu toate acestea, neîncrederea noului stat Iran, de după revoluția islamică din 1979, față de etnicii kurzi a crescut gradual până în prezent. Kurzii alcătuiesc circa 9 % din populația Iranului. Lupta lor pentru mai multă autonomie a devenit mai violentă în 2015-2016. Au avut loc ciocniri armate în zonele muntoase de la frontiera cu Irak. Represaliile sunt reciproce, rapide și violente. 

Statul iranian nu își permite escaladarea conflictului și depune eforturi pentru o relativă pacificare, împăciuire a kurzilor. Iranul este implicat foarte mult în Siria, Irak și Yemen. Un conflict deschis cu etnicii săi kurzii i-ar solicita și mai mult resursele militare și i-ar afecta suplimentar imaginea exterioară fragilă. Este o vulnerabilitate usturătoare pentru regimul monolit de la Teheran și care nu scapă atenței dușmanilor săi externi.
 
Kurzii din Armenia. Mai sunt comunități de etnici kurzi în nord-est-ul Iranului, în Armenia și Azerbaidjan. În timpul URSS, diriguitorii sovietici au încercat un experiment etnic. Au creat artificial un spațiu etnic-cultural pe teritoriul Armeniei – atunci, parte a URSS – în care au promovat cultura populației kurde. S-a încercat, astfel, închegarea conștiinței naționale kurde sub "tutela” Moscovei, însă, limpede îndreptată contra Turciei și Iranului la acea vreme. Intențiile sovietice au eșuat; kurzii n-au putut imita exemplul Eteriei grecești din secolul XIX, iar, treptat, populația kurdă din statele ex-URSS s-a diminuat semnificativ.

Kurzii din diaspora sunt aproape 2 milioane. Cei mai mulți s-au stabilit în Occident: în SUA, unde fac lobby intens pentru cauza Kurdistan-ului Mare, în Marea Britanie și în Europa (Germania, Danemarca, Suedia, Olanda. O mare parte din diaspora kurdă are conștiința națională și idealul unionist. 

Îmi amintesc că prin octombrie 1999, în centrul București-ului, în Piața Unirii, prin fața magazinului Unirea, am văzut o demonstrație organizată a comunității kurde pentru eliberarea cunoscutului lor lider Ocalan, arestat de autoritățile turce. Nu știu câți kurzi mai trăiesc astăzi în România; exista o anumită comunitate la începutul noului secol.

Sunt multe de consemnat despre istoria veche a kurzilor și rolul lor în evoluția Orientului Mijlociu. Aceștia au fost prezenți în marile evenimente și transformări din regiune. Se poate vorbi mult și despre civilizația, obiceiurile și viața lor socială. În acest caz, sunt câteva diferențe. Kurzii nu arată ca o națiune omogenă, care să le permită cu ușurință obținerea independenței și unității teritoriale. Ceea ce îi unește cel mai mult sunt spiritul și conștiința comună de luptă perenă pentru dăinuire în calea adversităților istoriei.

Aș mai adăuga câteva aspecte actuale:

• Kurzii sirieni și cei din Irak au intrat recent într-o stare de dezacord, alimentată și de interesele specifice ale unor părți străine: Turcia, statele sirian și irakian, Iran și alții.

• Kurzii nu sunt încă o națiune unitară, pe deplin. Ei sunt încă o colecție de grupuri etnice și tribale cu origini orientale diverse. Tribul reprezintă unitatea colectivă principală pentru zona în care locuiesc (i.e.: cazul arabilor). De abia în anii recenți, elitele kurde din diaspora și cele din regiune depun eforturi pentru a închega conștiința națională identitară.

• Kurzii vorbesc câteva dialecte; patru mai importante. Nu au încă o limbă literară comună, ușor de vorbit și pentru locuitorii din colțurile marelui areal geografic în care trăiesc. Spre exemplu, există diferențe semnificative între "limba kurdă” din estul Turciei și dialectele din Irak și Iran. Unii cercetători consideră că trebuie avută în vedere structura (moștenirea) tribală, societală a folosirii dialectelor iar nu răspândirea geografică a acestora. De asemenea, se folosesc grafii diferite pentru scriere.

• Sunt practicanți ai ambelor ramuri majore ale islamului: sunniți și șiiți. Printre ei, locuiesc câteva alte etnii și confesiuni: arabi, armeni, turcmeni coordonați de Ankara, asirieni, yazidi, creștini siriaci, iacobiți, zoroastrian, etc. Fără asentimentul acestor etnii și confesiuni, în prezent, nu s-ar putea închega un teritoriu unitar al kurzilor, nici măcar în regiunea autonomă din Irak.

• Există și kurzi creștini, mai ales în Turcia și Irak. În ultimii ani, tot mai mulți kurzi din Irak se convertesc la creștinism, deși, nu este clar cărei denominări (ramuri) corespund noii convertiți. Se pare Occidentul are un aport în acest caz.

• Mitul petrolului nu este chiar atât de important. Kurdistanul irakian deține marile rezerve din bazinul Kirkuk și câteva alte câmpuri. Desigur, exploatarea este concesionată firmelor străine. Însă, în regiune, oleoductele sunt mai relevante strategic. Restul spațiului locuit de kurzi este bogat în altfel de resurse, mai ales, hidrografice, în zona turcă. 

• Au avut loc mutări (transferuri) de populație, pe criterii etnice și religioase. Un experiment cinic în istorie, care s-a mai întâmplat în cazul kurzilor. Astfel, în timpul regimului lui Saddam, numeroase familii kurde au fost strămutate din locurile lor natale în avantajul arabilor. După alungarea lui Saddam, kurzii au încercat să-i determine pe arabi, inclusiv prin intermediul unor recompense în bani, să plece din zonele cuprinse în Kurdistan. Experimentul a fost reluat de Daesh, dar nu prin intermediul banilor, ci prin foc, ștreang și sabie (literalmente). În prezent, astfel de motive se ascund în spatele acordurilor de transfer de rebeli din enclavele din Siria care se opun regimului de la Damasc, dar care sunt complet asediate de trupele siriene.


Chestiunea kurdă este în dinamică.

Un Mare Kurdistan ar afecta în primul rând Turcia. Aceasta este miza principală a chestiunii kurde. Toți actorii regionali și internaționali, cei statali și non-guvernamentali (grupuri de opinie, ONG-uri, formațiuni politice), cunosc această realitate.

Declararea independenței regiunii autonome kurde din Irak, sub coordonarea președintelui Barzani, poate atenua temerile Ankarei. Președintele Barzani va face tot posibilul să atragă de partea Kurdistanului irakian sentimentele naționale ale kurzilor de pretutindeni. Va canaliza aceste energii spre proiecte de reconstrucție a Kurdistanului devenit astfel independent și se va disocia de subminarea intereselor turcești. Până la urmă, SUA nu are niciun interes de a compromite flancul sud-estic al NATO. Orice vătămare a Turciei va fi urmărită de alte interese în regiune.

Un Kurdistan mai mare ar fi o barieră etnică, culturală și militară convenabilă a Europei, (incluzând și Anatolia), în fața lumii arabe, cu incertitudinile sale, dar și a Iranului și a intereselor ruse. Grosier, aceasta ar fi logica primară pentru decidenții din spațiul euro-atlantic.

Dar SUA ezită să susțină joncțiunea politică a Rojavei siriene cu regiunea kurdă din Irak, datorită politicii ferme a Turciei. Iar despre kurzii din Anatolia, SUA nu doresc să comenteze la nivel oficial.

Cred că unitatea Kurdistan-ului se va realiza în câteva etape, doar pe fondul escaladării conflictului în regiune sau a izbucnirii unui nou conflict, mai mare, cu implicarea directă a statelor în care aceștia locuiesc.

Mai întâi, regiunea kurdă din Irak va atinge suveranitatea mult dorită. Apoi, kurzii din Rojava siriană vor încerca alipirea acestui teritoriu foarte important strategic la statul kurd (ex-irakian). În acest caz va fi necesară delimitarea teritorială a Rojavei de restul Siriei - o chestiune dificilă în lipsa susținerii externe. Totodată, se va discuta relevanța autorității liderilor actuali de la Erbil și pentru kurzii din Rojava; vor fi necesari noi eroi, noi conducători, noi instituții și constituții. 

Kurzii din Turcia vor urmări orice scenariu plauzibil pentru mai multă autonomie. Coordonarea cu interesele armenilor va fi inevitabilă. Un alt scenariu va urmări destabilizarea Iranului, eventual un conflict direct cu perșii. Ipoteze se pot lansa, scenarii se pot elabora, însă, consecințele trebuie chibzuite atent. Astfel de prefaceri ar avea loc într-un interval de timp mai îndelungat sau mai repede decât ar fi de așteptat…

Ce formă de organizare statală ar fi cea mai potrivită pentru supraviețuirea lor, într-o regiune cunoscută istoric pentru prefacerile statale și naționale constante? Ar putea încerca o formă de monarhie constituțională? Cât de solidari se vor simți într-un stat al lor și cum vor trăi în această regiune istorică, în mijlocul unui creuzet de popoare? Recomand parcurgerea altor opinii pe portalul: www.thekurdishquestion.com.  

În anumită măsură, idealul Kurdistan-ului seamănă cu istoria înfăptuirii României Mari. Aceasta s-a realizat ca urmare a unor mari schimbări geopolitice, cu multă perseverență, abilitate, trudă și jertfă. Sper pentru kurzi ca jertfa lor să fie mai blândă iar convulsiile mai slabe. Ei au suferit partea lor de jertfă.
 
Dilema diplomației românești

Oficialii MAE sau alți demnitari ai statului nu se pronunță niciodată despre kurzi și Kurdistan. Singurele mențiuni se fac doar dacă este vorba în mod direct despre regiunea autonomă din Irak, care are deja un statut mai limpezit.

Orice mențiune a unui reprezentant al statului român despre kurzi trebuie foarte atent cugetată pentru a nu afecta autoritatea și interesele Turciei. Relația de "prietenie” cu Turcia este foarte sensibilă pentru București. Marele vecin de la sudul Mării Negre, important membru al NATO, este văzut ca un veritabil garant al securității țării noastre (i.e.: Convenția de la Montreux, 1936) față de un vecin și mai mare de la Marea Neagră. 
 
În societatea noastră mai persistă și credința despre investitorii turci că au bani mulți, sunt generoși și fac treabă de calitate, "ca nemții” (sic!). În definitv, de ce ar mai avea nevoie România de autostrăzi dacă nu pentru tirurile turcești, încărcate cu bunuri de consum spre Ucraina și Ungaria? Nu în ultimul rând, în mediul femeilor casnice din satele și orașele noastre, serialul turcesc de pe Kanal D de la ora 20.00 a căpătat un rol de modus vivendi cotidian. Din nefericire, s-a ajuns ca pentru gospodinele din Moldova noastră contemporană o parte din socializarea zilnică să fie alocată diseminării isprăvilor amoroase ale lui Suleiman Magnificul cu sultana Kosem și restul haremului împărătesc. Pe Kanal D nu se povestește nimic despre sprijinul consistent alocat de regimul Erdogan în ultimii ani pentru Daesh și al-Qaeeda.

Despre problemele grave de securitate pe care regimul Erdogan le cauzează pe un unghi de 360º în jurul Turciei, oficialilor români nu prea le place să vorbească. E greu de acceptat că axa Varșovia-București-Ankara nu mai funcționează bine după acțiunea militară din iulie 2016. Despre genocidul armenilor din Primul Război Mondial, despre genocidul kurzilor din 1930, despre campania militară din ultimii ani împotriva kurzilor, nu se prea vorbește în spațiul public românesc. În schimb, am căpătat un mare respect și admirație pentru armata turcă – pe care experții contemporani o consideră o forță redutabilă. Lucru puțin exagerat. Cât de redutabilă este armata turcă, s-a văzut bine în campania sa din nordul Siriei din 2016, mai ales între 20 și 27 decembrie la al-Bab. Acolo și atunci, ei au suferit pierderi despre care nu vor să relateze mult; au fost erori tactice și au fost nevoiți să apeleze la (sau să accepte) ajutorul aviației rusești pentru a bombarda ținte ale inamicului. Iar despre milițiile turcmene de la periferia Turciei, pe care armata turcă le împinge în fața Daesh sau a kurzilor, (precum otomanii procedau odinioară cu tătarii vasali), mărturisesc ofițerii turci înșiși: după primele schimburi de focuri cu Daesh, acești turcmeni pur și simplu fugeau. 

Cu toate acestea, în SUA se vorbește tot mai deschis despre Kurdistan. În universități, institute, ONG-uri din America se discută despre chestiunea kurdă. Parteneriatul României cu SUA ar trebui să genereze o reacție similară și la București - teoretic.
În loc de concluzii, recunosc o anumită empatie pentru cauza kurzilor. Susțin un Kurdistan Mare, dar cu adevărat independent, neatârnat și unitar teritorial. Chestiunea kurdă încă mai are să se discute, dar evenimentele reclamă avansarea ei.

Bijî Kurdistan! Ez Kurdistan im!

Există numeroase surse de documentare despre kurzi. În loc de Bibliografie, recomand o privire pe trei materiale anterioare, pe care recunosc că le-am luat în considerare
 
Cuvântul ortodox (martie 2013)
Descoperă (septembrie 2014)

Agenții de știri și opinii despre kurzi:
-Kurdistanul din Irak: BasNews.com 
-Rojava (Siria): ARANews.net
-Rudaw.net
-K24: Kurdistan24.net
-Kurdpress.com
-Thekurdishproject.org 
-Thekurdishquestion.com

Opiniile exprimate aparțin autorului.