Joi 6 aprilie, seara, după ora Washingtonului (vineri dimineață ora Bucureștiului), președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că forțele sale armate au lansat un atac cu rachete asupra bazei din care ar fi decolat avioanele siriene acuzate că au lansat groaznicul atac cu arme chimice de marți, 4 aprilie.

Puțini au realizat însă că momentul ales de șeful american coincide cu data în care se împlineau 25 de ani de la începerea războiului din Bosnia - Herțegovina, cel mai sângeros conflict din Europa, de după al doilea război mondial.

Pe 6 aprilie 1992, atât Statele Unite, cât și Comunitatea Economică Europeană (fostul nume al UE) au recunoscut oficial, independența Bosniei Herțegovina. Bosnia era o republică în componența Republicii Federale Iugoslavia și votase în urma a două referendumuri, să-și declare independența față de statul federal. 

Recunoașterea Bosniei Herțegovina de către SUA și Comunitatea Economică Europeană a încurajat mișcarea secesionistă a liderilor bosniaci - musulmani și croați, deși constituția în vigoare a Iugoslaviei prevedea că republicile își pot declara secesiunea față de Iugoslavia doar cu acordul celorlalte.

În fapt, războiul din Bosnia putea și trebuia să fie evitat, mai ales că toate părțile din conflict - musulmanii, sârbii și croații semnaseră planul de pace conceput de către Lordul Carrington și portughezul Jose Cutileiro, încă din 18 martie 1992. Planul prevedea delegării puterii centrale către cantoanele în care urma să fie împărțită administrativ țara, dar s-ar fi evitat divizarea republicii.

La 10 zile după semnarea planului, reprezentantul musulmanilor, Alija Izetbegovici, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Iugoslavia, Warren Zimmermann, iar în urma întâlnirii a decis să-și retragă semnătura de pe plan, aruncând toate discuțiile în aer. 

Declararea independenței de către Bosnia Herțegovina a fost întâmpinată - așa cum și anunțaseră, cu violență de către sârbii din această republică, motivația fiind aceea că acum erau rupți de majoritatea conaționalilor din Serbia și Croația. Sârbii erau cel mai dispersat grup etnic de pe teritoriul fostei Iugoslavii.

Din păcate, coincidențele cu războiul sirian nu se opresc la data de 6 aprilie : o investigație a Congresului american din 1998, arăta sprijinul neprecupețit pe care administrația Clinton a oferit-o musulmanilor bosniaci, inclusiv transportul de armament cu avioane C-130 Hercules, deși în vigoare era un embargo ONU în acest sens.

Această investigație nu venea decât să confirme raportul profesorului olandez Cees Wiebes, de la Universitatea Amsterdam, care arăta că „arme cumpărate de către Iran și Turcia cu sprijinul financiar al Arabiei Saudite au ajuns noaptea din Orientul Mijlociu. Inițial au fost folosite avioane din flota Iran Air, dar creșterea volumului transporturilor a făcut necesară implicarea unei flote misterioase de avioane C-130 Hercules, negre. De asemenea, luptători mujahedini au fost transportați în Bosnia, cu rolul de a fi trupe de șoc pentru operațiuni periculoase”.

Mai mult decât atât, președintele Clinton l-a convins personal pe liderul croat Franjo Tudjman să permită trecerea armelor prin Croația, deși puteau fi folosite chiar împotriva croaților din această republică. Fostul agent CIA, Robert Baer, a mărturisit că liderii tuturor părților din Iugoslavia au fost incitați la război.

 

"Stiepan  Mesici (ultimul președinte al Iugoslaviei, primul premier al Croației independente, fost președinte al Croației -n.r.), Franjo Tudjman (primul președinte al Croației independente, n.r,), Alija Izetbegovici ( primul președinte al Bosniei Herzegovina n.r.), mai mulți consilieri și membri ai Guvernului Iugoslaviei au fost plătiți. La fel și câțiva generali sârbi, jurnaliști și chiar unități militare. Radovan Karadzici a fost plătit o perioadă, dar a apoi a refuzat când a realizat că va fi sacrificat și acuzat de crime de război. Totul a fost regizat de administrația americană", a declarat Baer.

 

Și acum, în timpul războiului sirian, SUA au fost acuzate că au înarmat o parte din rebeli, iar uneori chiar antrenat, ajungându-se uneori la conflicte între rebelii antrenați și înarmați de Pentagon, respectiv de CIA. 

Până la urmă, după trei ani de conflict sângeros și de implicare indirectă, americanii au intervenit direct militar în Bosnia, de partea musulmanilor, reușind să impună pacea. Se pare că tiparul s-a păstrat și inevitabilul s-a produs și în Siria.