ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un polițist a murit, duminică, în ciocniri violente cu manifestanți de extremă-stângă în cartierul Gazi, din Istanbul.
 
Polițistul, grav rănit de gloanțe în timp ce poliția proceda la arestări în acest cartier, a decedat la spital, a anunțat agenția proguvernamentală Anatolia, preluată de AFP.
 
Ciocniri violente au loc în acest cartier de la moartea unui militant de extremă-stângă, ucis într-un raid al poliției, care a avut loc vineri.

Totodată, alți doi militari turci au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi duminică dimineaţă, într-un atac cu bombă produs în sud-estul ţării, în contextul în care insurgenţii kurzi au semnalat încetarea armistiţiului din cauza raidurilor aeriene turce, informează BBC News online, citat de RFI.ro.

Atacul cu maşină-capcană a vizat un convoi militar în localitatea Lice. Atentatul intervine la 24 de ore după ce aviaţia militară turcă a atacat poziţii militare kurde din nordul Irakului, încălcând practic armistiţiul cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Atacul nu a fost revendicat, dar insurgenţii PKK au avertizat ieri că vor înceta armistiţiul, care dura de doi ani, după raidurile aeriene turce.

"Condițiile privind menținerea armistițiului au fost întrerupte (...), în contextul acestor agresiuni. Avem dreptul să ne apărăm", au declarat Forțele de apărare a poporului (HPG), aripa militară a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, într-o declarație pe pagina de internet a grupării.

Președintele regiunii autonome kurde din nordul Irakului, Massoud Barzani, l-a sunat pe premierul turc, Ahmet Davutoglu, pentru a-și exprima ''nemulțumirea în legătură cu caracterul periculos al situației'', potrivit comunicatului, notează AFP, citată de realitatea.net.

Situaţia este cu atât mai dificilă pentru Ankara cu cât acum Iranul a cerut respectarea "suveranității naționale" a statelor, în lupta contra terorismului, după bombardamentele Turciei în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe a declarat că "orice luptă contra terorismului trebuie făcută respectând normele internaționale și suveranitatea națională a statelor".