ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Germania, o bună parte dintre cei care afirmă că sunt creștini nu cred de fapt în Dumnezeu, relevă un sondaj realizat de institutul Kantar Public la cererea revistei Spiegel, citat vineri de DPA și preluat de DC Business.

În 2005, 85% dintre catolici declarau că cred în Dumnezeu, dar numărul lor a scăzut la 75% în sondajul Spiegel publicat în Vinerea Mare din 2019. În privința cultelor protestante, procentul credincioșilor a coborât de la 79% la 67%.

Per ansamblu, în 2019 doar 55% din populația Germaniei crede că există "un singur Dumnezeu", față de 66% în 2005.

Scepticismul cuprinde și alte aspecte dogmatice: de exemplu, doar 58% dintre protestanți și 61% dintre catolici cred în Învierea lui Iisus Hristos.

Statistica este surprinzătoare, în contextul în care, la acest sfârșit de săptămână, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc răstignirea și moartea lui Iisus Hristos, în Vinerea Mare, apoi Învierea Domnului în Duminica Paștilor. Mărturisirea Învierii lui Iisus Hristos este piatra de temelie a creștinismului.

Kantar Public a efectuat sondajul în perioada 12-14 martie 2019 și a chestionat 1.003 persoane care au răspuns la întrebări precum "Credeți în Unul Dumnezeu?" și "Credeți că Iisus Hristos a înviat din morți?".