ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cuba a devenit marți prima țară din lume atestată de Organizația Mondială a Sănătății pentru eliminarea transmiterii de la mamă la copil a sifilisului și a virusului HIV, 

Anunțul a fost făcut de ministrul cubanez al sănătății publice, Roberto Morales Ojeda, într-o conferință de presă ținută la Washington, la sediul Organizației Panamericane a Sănătății (OPS/OMS), transmite EFE.
 
Toate statele din regiune s-au angajat în 2010 să îndeplinească obiectivul atins până în prezent doar de Cuba, a declarat directorul OPS, Carissa Etienne. 'Cred că noua eră politică a relațiilor dintre Cuba și SUA nu poate decât să ajute la atingerea acestui țel', a mai spus ea.

"Totul a fost posibil datorită sistemului nostru social și voinței politice de la cel mai înalt nivel. Acestea au permis unei țări cu puține resurse să înregistreze asemenea realizări", a subliniat Roberto Morales Ojeda, amintind că sistemul de sănătate cubanez este "gratuit, accesibil, regionalizat și integral".

Cuba este prima țară care a solicitat și obținut, de la comitetul regional creat în 2014 în acest scop, validarea ca țară în care s-a eliminat transmiterea SIDA și sifilisului de la mamă la copil. Comitetul este alcătuit din 14 experți independenți din diferite părți ale continentului american.