De ziua Europei: Cetățenii din opt state UE vor referendum pe tema apartenenței la blocul comunitar. Italienii și francezii, cei mai vehemenți
Aproape jumătate dintre participanții la un sondaj în opt țări doresc un referendum privind rămânerea în UE, după modelul Marii Britanii, potrivit unui sondaj publicat de Ziua Europei.
44% din 6.000 de persoane chestionate în Belgia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Spania și Suedia au declarat că ar dori să poată vota în cadrul unui referendum privind rămânerea în Uniunea Europeană, în timp ce o treime ar opta pentru ieșirea din UE, dacă s-ar organiza o consultare publică pe această temă, arată sondajul realizat de Ipsos-MORI, relatează Reuters, conform EurActiv.
Numărul celor care vor ieșirea din UE variază de la țară la țară: cele mai mari procente sunt în Italia și Franța – 48%, respectiv, 41%, iar cele mai mici în Polonia și Spania – 22%, respectiv, 26%.
34% dintre germani doresc ca țara lor să iasă din UE.
"În mod special, italienii speră să aibă posibilitatea de a decide la urne asupra apartenenței la UE, ceea ce înseamnă că, chiar dacă votul (britanicilor) din iunie, ... nu va schimba status-quo-ul, provocările pentru UE nu se vor termina”, spune Bobby Duffy, directorul Institutului Ipsos-MORI.
Nu întâmplător, partidul antisistem Mișcarea Cinci Stele înregistrează o popularitate în creștere în Italia, devenind a doua forță politică. Formațiunea dorește ieșirea țării din zona euro, o dorință similară având și Frontul Național din Franța, partidul condus de Marine Le Pen.
Sondajul Ipsos-MORI arată că 49% dintre repondenții din cele opt state consideră că britanicii vor vota, pe 23 iunie, pentru ieșirea din UE, număr mai mare decât cel al britanicilor. Doar 35% dintre aceștia cred că se va vota pentru Brexit.
51% sunt de părere că plecarea Marii Britanii va afecta economia europeană, în timp ce 26% spun că Marea Britanie va avea de pierdut în cazul unui Brexit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron Marine Le Pen
Locații: Franţa Germania Marea Britanie
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)