ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Patru nave de război ale Rusiei au tras 26 de proiectile asupra pozițiilor Statului Islamic din Siria, a anunțat Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, citat de RT.

"Patru nave de război au lansat 26 de rachete de croazieră împotriva a 11 ținte. Conform datelor de control, toate țintele au fost distruse, niciun obiectiv civil nu a fost atins", a susținut oficialul rus.

Atacurile rusești au venit din Marea Caspică, la care Rusia și Iran au deschidere. RT.com afirmă că atacurile au fost coordonate alături de Iran și Irak, pentru că rachetele au trecut prin spațiul aerian al acestora pentru a ajunge în Siria.

În ultima săptămână, Rusia a lovit ținte teroriste folosind aviația, reușind peste 120 de misiuni, iar acum a introdus în luptă și forțele navale.

Vestea vine odată cu aniversarea președintelui rus, care împlinește vârsta de 63 de ani. Între alte cadouri, președintele rus a primit și noua melodie a raperilor Timati și Sașa Chest, informează portalul moldovenesc Zugo.md.