Turcia a convenit să plătească 2,5 miliarde de dolari pentru a achiziționa cel mai avansat sistem antirachetă rus, a anunțat un oficial turc, în cadrul unui acord ce semnalează o îndepărtare de NATO, care a ancorat Turcia în Occident de peste șase decenii.

Acest acord preliminar prevede ca Turcia să primească două baterii de rachete de tip S-400 de la Rusia în următorul an și apoi prevede producerea altor două baterii în Turcia, potrivit oficialului turc citat, care a cerut protecția anonimatului din cauza acestui subiect sensibil, arată news.ro. Un purtător de cuvânt al companiei ruse de export de armament Rosoboronexport a declarat că nu poate comenta imediat despre detalii cu privire la acordul cu Turcia.

Ankara a mai ajuns la un acord cu privire la un sistem de apărare antiaeriană, dar a renunțat la el în urma protestelor și condamnărilor NATO.

În urma presiunilor Statelor Unite, turcii au renunțat să achiziționeze un sistem similare de apărare antirachetă de la o companie de stat chinezească, sancționată de americani din cauza unor presupuse vânzări de rachete către Iran. Turcia face parte din NATO din primii ani ai Războiului Rece și a jucat un rol-cheie ca stat de frontieră cu fosta Uniune Sovietică. Însă relațiile cu aliații s-au tensionat în ultimii ani, în contextul în care președintele turc recep Tayyp Erdogan a urmat o politică externă mai îndrăzneață și mai independentă, în urma războaielor din Irakul și Siria vecine.

Tensiunile cu Washingtonul au crescut din cauza susținerii de către americani a kurzilor sirieni, pe care Ankara îi consideră teroriști, iar cu Uniunea Europeană din cauza criticilor unei derive autoritariste a regimului. Germania a decis luna trecută să-și retragă trupele de la baza aeriană NATO de la Incirlik, după ce Ankara a refuzat să le permită unor parlamentari germani să-și viziteze trupele staționate în bază.