ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că este pregătit să aibă o întrevedere cu președintele american Donald Trump, în cadrul unui summit al Consiliului Arctic, care se va desfășura în Finlanda.

Reuters scrie că liderul rus a făcut această declarație ca răspuns la invitația lansată de omologul său finlandez, Juha Sipila, care a declarat că ar fi bucuros să găzduiască în Finlanda o întrevedere între Putin și Trump.

Putin a precizat că orice întâlnire între el și Trump ar trebui să fie bine pregătită „de ambele părți."

Potrivit Agerpres, în decembrie 2016, autoritățile finlandeze și-au exprimat dorința de a organiza o întâlnire între președintele de la Kremlin și șeful de la Casa Albă la summitul Consiliului Arctic. Finlanda a preluat conducerea acestei organizații la începutul anului 2017, pentru doi ani.

Din consiliu fac parte țările nordice, Rusia, SUA și Canada.

Vladimir Putin și Donald Trump nu s-au întâlnit după alegerea miliardarului american la Casa Albă, în noiembrie anul trecut, în condițiile în care președintele american a făcut din apropierea față de Rusia una dintre temele centrale ale campaniei electorale.

Conform site-ului oficial al evenimentului, summitul este programat în luna septembrie 2017.