Emmanuel Macron a fost învestit președinte al Franței:Europa și lumea au nevoie de noi!
François Hollande i-a predat duminică ștafeta lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței în cadrul unei ceremonii oficiale și a părăsit apoi Palatul Elysee, în aplauzele invitaților și ale mulțimii adunate în fața reședinței prezidențiale, relatează AFP, transmite Agerpres.
Așa cum prevede protocolul, François Hollande l-a întâmpinat pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee, după care au avut o discuție privată, ca parte a ceremoniei de predare a puterii.
Noul șef al statului, cel mai tânăr ales vreodată în Franța, l-a însoțit la final pe Hollande până la mașină, după care a reintrat în Palatul Elysee ținându-se de mână cu soția sa Brigitte, în vârstă de 64 de ani.
Președintele Franței are cele mai mari puteri: numește premierul, alături de el alcătuiește echipa guvernamentală, poate să dizolve parlamentul, este autoritatea supremă în materie de coduri nucleare.
"Astăzi, în această duminică, 14 mai, și în acest moment precis vă preluați funcțiile. Vă transmitem cele mai sincere felicitări", a declarat președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, după ce a reamintit rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în cadrul cărora Macron a obținut 66,10% din voturi în fața contracandidatei Marine Le Pen (Frontul Național, 33,90% din voturi).
Europa și lumea întreagă au nevoie mai mult decât oricând de Franța, a declarat noul președinte francez Emmanuel Macron în primul său discurs ca șef de stat, adăugând că va restaura poziția în plan global a Franței, informează Mediafax.ro.
„Lumea are nevoie de ceea ce francezii au predicat mereu. De mai multe decenii Franța s-a îndoit de ea însăși", a declarat cel de-al 25-lea și cel mai tânăr președinte al Republicii franceze.
„Mandatul meu le va da francezilor înapoi încrederea să creadă în ei", a mai afirmat Macron, care a adăugat că va convinge lumea că „puterea Franței nu este în declin, ci este este calea să renască”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Descoperire șocantă. Sindromul long-Covid este, de fapt, post-vaccin
Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Externe
Persoane: Emmanuel Macron François Hollande
Locații: Franţa
Subiecte: Alegeri Franța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)