ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


"Nicio familie musulmană nu poate accepta contracepția și planningul familial", a afirmat luni președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a făcut în acest context apel la mame să crească numărul de cetățeni ai Turciei, informează AFP.

"O spun foarte clar. Vom crește descendența noastră", a declarat Erdogan în timpul unui discurs la Istanbul. "Ni se vorbește de contracepție, de planning familial. Nicio familie musulmană nu poate avea o asemenea mentalitate", a spus președintele Turciei. 'Ceea ce spune Dumnezeul meu, ceea ce spune scumpul meu Profet — aceasta este calea pe care vom merge', a continuat șeful statului turc. 'În acest cadru, prima datorie le aparține mamelor', a adăugat Erdogan, conform Agerpres.

În urmă cu un an, Erdogan afirma că femeile trebuie să aibă cel puțin trei copii și a comparat contracepția cu o 'trădare'. De asemenea, el a provocat furia feministelor afirmând că femeile nu sunt egale bărbaților.