ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


El este bărbatul care și-a riscat viața, încercând să-l oprească pe Mohamed Lahouaiej Boulhel din cursa lui criminală. Singur, pe un scuter, cu mâinile goale. Poate că forțele de ordine și serviciile de informații din Franța au dat greș în cazul atentatului în care 84 de persoane și-au pierdut viața. Ȋnsă acest moment dramatic a scos la iveală și eroismul oamenilor de rând. Spiritul lor de dăruire. 

Mulți au alergat atunci după camionul ucigaș, încercând să-l oprească cu mâinile goale. Franck a plecat în urmărirea mașinii pe scuterul său. Ȋn Franța, aceste imagini au rulat în continuu, la televizor și pe Internet. Sunt momentele în care Franck se apropie cu scuterul de camionul condus de Mohamed Lahouaiej Bouhlel. 

Ȋn primele zile de după tragedie, s-a crezut că acest erou, rămas anonim, ar fi pierit în urma gestului său, curajos și disperat. Ȋnsă Franck, deși afectat fizic și psihic de tot ceea ce a trăit în acea noapte, este în viață. 
Bărbatul de 49 de ani lucrează la aeroportul din Nisa - Coasta de Azur și este tatăl a două fete. Are o coastă ruptă, vânătăi mari pe spate și dureri puternice la mâna stângă. Între două întâlniri cu medicul, Franck a acordat un interviu ziarului Nice Matin (www.nicematin.com), spunând povestea acelei seri de 14 iulie 2016.

Voia să meargă, împreună cu soția lui, să vadă focurile de artificii. „Am intrat pe promenadă în dreptul Bosquets. Se înainta în liniște. Am vrut să ajungem la focurile de artificii, dar plecasem prea târziu”, spune Franck. „Așa că i-am spus soției mele că n-ar fi rău să mergem să mâncăm o înghețată pe Cours Saleya... Îmi amintesc că la intersecția Magnan totul era bine. Traversau strada oamenii care începuseră să se întoarcă acasă.
La un moment dat, în dreptul Centrului Universitar Mediteranean, am simțit busculada venind în urma noastră. Am auzit strigăte, iar soția mea a spus: «Oprește-te, ceva e în neregulă». Și în timpul întoarcerii, am văzut mulțimea fugind în toate direcțiile, ca și cum încerca să scape de ceva. Atunci am zărit camionul venind.

Noi ne aflam în mijlocul drumului. Erau puține mașini. Trebuia să merg cu 60 km/h. Nici nu am avut timp să mă uit în oglinda retrovizoare. Apoi, el m-a depășit. Conducea pe trotuar. Am în minte imaginile corpurilor care zboară peste tot. Am înțeles imediat că e un carnagiu. Atunci am decis să accelerez. Soția mea, din spate, m-a tras de braț și m-a întrebat unde merg. M-am oprit. I-am spus: «coboară!» Și am accelerat la maxim.
Pentru a-l prinde din urmă, a trebuit să fac slalom. Printre oameni, vii și morți. Eram decis. Îmi amintesc că strigam în cască. Ȋi strigam morții, de fapt... Nu aveam în ochi decât partea din spate a camionului. Eram decis să merg până la capăt.

El continua să meargă din șosea spre trotuar. Torpilând peste tot. (...) Când eram în dreptul lui, m-am întrebat: «ce vei face tu, cu un amărât de scuter?» Atunci l-am îndreptat împotriva camionului. Am continuat să alerg după el. Nu mai știam ce să fac. Și, în final, am ajuns să mă agăț de cabină.
Eram pe treptele de la fereastra deschisă. În fața lui. L-am lovit, lovit și lovit din nou. Din toate puterile mele, cu mâna stângă, deși eu sunt dreptaci. Lovituri în față. Nu spunea nimic. Nici nu a tresărit. Avea pistolul în mână. Dar arma nu funcționa. Aveam impresia că încerca să-l manevreze sau să-l încarce, nu știu. M-a ochit, a apăsat pe trăgaci, dar acesta nu a funcționat.

Eram gata să mor, de fapt! Eram lucid și gata să mor ca să-l opresc. Și continuam să-l lovesc. Ȋncercam să-l scot pe fereastră, din cabină. Pentru că nu am putut deschide nenorocită aia de ușa! Si l-am lovit din nou... Atunci, m-a lovit și el cu patul pistolului în cap. Am alunecat de pe scară, dar m-am redresat imediat!”
Ȋn momentul în care a văzut mașinile de poliție încadrând camionul, Franck a sărit de pe scara mașinii. 
Și-a riscat viața, pentru a-i salva pe alții. Un gest firesc, consideră el. „Nu sunt un erou. Deloc. Sunt doar un cetățean normal, care a făcut ceva normal”, mărturisește francezul.