ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


James Koufos, un om de afaceri din Australia, va călători până în Grecia pentru a se întâlni cu pensionarul fotografiat zilele trecute în fața unei sucursale bancare din Salonic, despre care a aflat că a fost coleg de școală cu tatăl său.

Giorgos Chatzifotiadis, bătrânul în cauză, a așteptat la coadă în fața a patru bănci pentru a-și primi cei 120 de euro pe care pensionarii au voie să îi retragă săptămânal.

Când a fost refuzat, bărbatul s-a prăbușit pe trotuarul din fața băncii și a fost ajutat de un polițist și de un alt bărbat să se ridice. Fotografia a devenit virală pe internet:

”Este o șansă extraordinară să ajut cu adevărat pe cineva. Mama mea, care încă locuiește în Grecia, a fost foarte emoționată când a aflat povestea pensionarului și m-a motivat să fac ceva”, a spus James Koufos pentru Daily Mail. El a început să îl caute pe pensionar și astfel a aflat de legătura acestuia cu tatăl său.

Koufos a și lansat  un apel pe Facebook pentru a-l găsi pe bătrân:
 
”Acest om este un vechi prieten al răposatului meu tată. Vreau să îi plătesc pensia în următoarele 12 luni sau chiar mai mult. Oricât e nevoie. 170 de euro pe săptămână? O să îi oferim 250 de euro! Nu o să permit niciodată să văd un grec care a muncit că moare de foame”.

Omul de afaceri a spus că a primit 4-5 000 de euro din partea unor oameni care vor și ei să ajute. La rândul lui, el va folosi o parte din moștenirea pe care a primit-o de la tatăl său pentru a ajuta, potrivit b1.ro,

”Cu toții suntem oameni și uneori reacționăm emoțional. Așa mi s-a întâmplat mie când am văzut acele fotografii. Am știut că trebuie să încerc să fac ceva”, a mai spus Koufos.