ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În numele a peste 1.000 de persoane, avocata franceză Jacqueline Bergel a transmis o acțiune către Ministerul Sănătății în care solicită eliminarea adjuvanților pe bază de aluminiu din vaccinuri.  
 
Acest demers are loc pe fondul polemicilor iscate în Franța, ca de altfel și în România și Italia, unde statul impune vaccinarea obligatorie a copiilor. Autoritățile de la Paris au anunțat recent ca vor ca numărul de vaccinuri obligatorii pentru copii să crească de la trei, câte erau până acum, la unsprezece. 

Conform ziarului Le Monde,  scrisoarea de douăsprezece pagini ajunsă vineri, 4 august, pe masa Ministerului Sănătății, intitulată  „Cerere prealabilă," și semnată de avocata Jacqueline Bergel, reprezintă un prim act pe un nou front juridic deschis în controversa privind vaccinarea, și care urmărește de această dată  adjuvanții pe bază de aluminiu din vaccinuri.

Cotidianul francez amintește că, în februarie, avocata din Paris a obținut de la Consiliul de Stat  acordul ca cele trei vaccinuri obligatorii (împotriva difteriei, tetanosului și poliomielitei) să fie disponibile monovalente și să nu fie combinate cu altele, așa cum se întâmplă în mai toate cazurile. Demersul ei de la începutul anului, care s-a bazat pe o petiție ce a adunat în Franța peste un milion de semnături, a fost lansat în numele a 2.300 de persoane care, deși nu s-au declarat ostile vaccinării au solicitat statului dreptul de a alege să nu își vaccineze copiii în cazul unor boli pe care legea nu le impune.

De această dată, în numele unui grup de 1250 de părinți, „ingineri, manageri, dar și membri ai corpului medical”,  Bergel solicită ministrului Sănătății să folosească „puterile care i-au fost conferite de funcție „pentru a impune laboratoarelor să nu mai pună  adjuvant de aluminiu în vaccinurile obligatorii și în toate cele care ar putea deveni obligatorii”, pe considerentul că acestea au „efecte secundare grave, atât pentru copii foarte mici cât și pentru adulți", menționează avocata în scrisoare.

Această acțiune, care, „în nici un caz nu reprezintă o reconsiderare a vaccinării, intervine într-un climat de neîncredere tot mai mare în vaccinuri, in condițiile în care guvernul a anunțat planul de a crește de la trei la unsprezece vaccinurile obligatorii”, sublinază avocata franceză.

Agnès Buzyn, ministrul francez al Sănătății, și-a anunțat recent intenția de a face obligatorii alte 8 vaccinuri din 2018. Actualmente, copii francezi sunt obligați prin lege să facă doar trei vaccinuri - contra difteriei, tetanosului și poliomelitei. Reacțiile francezilor au fost vehemente, o bună parte declarându-se împotriva  acestor vaccinuri, notează Le Monde. 

Un recent sondaj de opinie a arătat că trei din zece francezi nu au încredere în vaccinuri, doar 52% dintre participanți fiind de părere că beneficiile vaccinării depășesc riscurile.