ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministrul de externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a declarat că are mari speranțe pentru o ameliorare a situației în conflictul din Ucraina, avansând perspectiva unor noi negocieri la vârf, după o întrevedere pe care a avut-o vineri cu liderul rus Vladimir Putin, informează sâmbătă DPA.

„Avem speranța că se va continua în formatul Normandia, chiar la nivelul șefilor de stat și de guverne", a declarat Sigmar Gabriel sâmbătă, la Sankt-Petersburg. 

Germania și Franța au încercat să medieze între Ucraina și Rusia în cadrul așa-zisului format Normandia vreme de trei ani, însă până acum cu prea puțin succes: niciun armistițiu nu a fost unul de durată în estul Ucrainei, unde continuă să aibă loc confruntări între separatiștii proruși și forțele militare ucrainene. 

Vladimir Putin l-a primit pe Sigmar Gabriel și pe fostul cancelar federal al Germaniei, Gerhard Schroeder, vineri seara târziu, pentru un dineu la reședința sa de lângă Sankt-Petersburg, la Marea Baltică. În timpul dineului, el a avut o discuție privată cu șeful diplomației germane asupra crizei din Ucrainei și a altor probleme.