Grecia: Steagul Syriza a fost INCENDIAT în fața Parlamentului. Se anunță PROTESTE masive. Un ministru și-a dat demisia: Germania s-a comportat ca un șantajist ORDINAR
Decizia premierului Alexis Tsipras de accepta noile condiții ale Eurogrupului a stârnit nemulțumiri majore în Grecia.
Plecat la negocieri cu suportul popular obținut în urma unui referendum, Tsipras a cedat și s-a văzut nevoit să accepte condiții mai grele decât cele inițiale.
Ministrul Apărării și șeful ANEL, din coaliția de Guvernare, s-a pronunțat deja împotriva înțelegerii. Un alt mininistru, Nikos Hountis, și-a prezentat demisia în această dimineață.
Un alt demnitar, Panagiotis Lafazanis, a criticat dur Germania și i-a cerut lui Tsipras să ducă înțelegerea înapoi la Bruxelles.
"Acești așa-zis parteneri și în special, Germania, au tratat țara noastră ca pe colonia lor și s-au comportat ca niște șantajiști brutali și asasini financiari. Această înțelegere nulifică referendumul și poziția exprimată de poporul grec. Poate că Parlamentul va putea ratifica înțelegerea, cu ajutorul ND, PASOK și To Potami (partidele de opoziție pro-EU -n.r.), dar poporul grec nu îl va accepta", a scris el într-o declarație publică.
Se pare că guvernul grec se teme de ce este mai rău. Astfel, steagul Syriza a fost ars deja în fața clădirii Parlamentului, iar 12 membri ai grupării au părăsit partidul. Un raid al poliției a găsit bombe artizanale și canistre cu combustibil într-o clădire abandonată.
Forțele de ordine sunt în stare de alertă maximă, pregătindu-se pentru tulburări masive de stradă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Subiecte: Criza Grecia Grexit Referendum Grecia
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)