ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Francois Hollande a lansat joi un apel la crearea unei mari coaliții împotriva ISIS, la întâlnirea avută la Moscova cu Vladimir Putin, care s-a declarat gata să coopereze în Siria, potrivit AFP.

"Trebuie să înființăm această mare coaliție împreună pentru a lovi terorismul (...), pentru ca toate țările să acționeze împotriva terorismului și împotriva DAESH", a declarat Hollande la începutul întâlnirii sale cu Vladimir Putin.

"De aceea am venit la Moscova: pentru a stabili cum putem să acționăm și să ne coordonăm pentru a lovi acest grup terorist", a adăugat șeful statului francez, citat de Agerpres.

Vladimir Putin a afirmat că este gata să coopereze, adăugând că "o coaliție este absolut necesară" și că pozițiile Franței și Rusiei coincid asupra "necesității de a ne uni eforturile în lupta împotriva unui rău comun".