ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Board-ul executiv al UNESCO a votat miercuri pentru acceptarea Kosovo ca membru al organismului ONU, deși Serbia și-a manifestat opoziția. Înainte de acest vot, ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, a declarat că, ”până la urmă, Serbia are sprijinul celor mai importante state.
 
Dacici a precizat că guvernul de la Belgrad va continua să lupte pentru păstrarea patrimoniului sârb din Kosovo.

”Dacă vă uitați, cele 14 state care au votat împotriva primirii Kosovo au împreună o populație de trei miliarde de oameni, acestea fiind Rusia, China, Brazilia, Spania, Nigeria. E adevărat că toate țările lumii sunt egale, dar nu putem să nu recunoaștem că ne simțim confortabil știind că avem sprijinul celor mai mari state din lume”, a spus șeful diplomației de la Belgrad, citat de B92.net.
 
Dacici a recunoscut însă că Serbia nu este încântată că ”nu poate găsi un punct de resetare a relațiilor sale cu partenerii occidentali”, care, spune el, ”se află, în prezent, în spatele tuturor lucrurilor”.
 
După cum a mai precizat Dacici, decizia UNESCO de a accepta Kosovo ca membru reprezintă doar o primă fază și nu sfârșitul luptei Serbiei pentru patrimoniul său cultural și istoric din Kosovo.