ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Toți cetățenii României se plâng de faptul că există o prea mare birocrație în cadrul instituțiilor statului și nu numai. Pentru a rezolva o problemă, sunt necesare multe hârtii, aprobări, iar timpul pierdut pe la astfel de instituții este extrem de important, mai ales că se presupune că trăim în secolul vitezei.

Un model care ar putea fi implementat și de România îl reprezintă legea aplicată de Donald Trump în SUA, care spune că dacă statul vrea să mai introducă o reglementare, atunci trebuie să scoată mai întâi altele două, scrie logec.ro.

Iată o parte din documentul aprobat de Donald Trump:

„REDUCEREA REGLEMENTĂRILOR ȘI LIMITAREA COSTURILOR BIROCRAȚIEI

În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii și pe baza Constituției și a legilor în vigoare, inclusiv pe baza Legii bugetului și a contabilității din 1921, cu amendamentele ulterioare, și a Codului de Legi ale SUA,

am decis următoarele

Secțiunea 1. Scopul. Administrația poartă răspunderea cheltuirii cu prudență a banului public. Pe lângă gestionarea cheltuirii banilor încasați de la contribuabili prin politica bugetară, este esențial să administrăm costurile private legate de implementarea reglementărilor federale. În acest sens, este important ca pentru fiecare nouă reglementare emisă, cel puțin două reglementări aflate deja in vigoare să fie eliminate, iar costul reglementărilor planificate să fie gestionat cu prudență.

Secțiunea 2. Plafon de reglementare pentru anul fiscal 2017

(A) Cu excepția cazurilor prevăzute de lege,  ori de câte ori un departament executiv sau agenție a statului (Agenția) propune pentru modificare sau aprobare o nouă reglementare, aceasta are obligația de a identifica cel puțin două reglementări existente care urmeazăsă fie abrogate.

(B) Pentru anul fiscal 2017, în curs de desfășurare, toate instituțiile statului vor veghea ca povara tuturor reglementărilor noi, inclusiv a celor abrogate, să nu fie mai mare de zero.

(C) Pentru a sprijini cerința aliniatului (A) de mai sus, orice costuri asociate cu noile reglementări vor trebui compensate cu eliminarea costurilor aferente a cel puțin două reglementări deja existente, dacă legea o permite.

(D) Directorul va furniza șefilor de instituții ajutor în implementarea acestei hotărâri. Acest ajutor va aborda, printre altele, standardizarea măsurării costurilor cu reglementarea, standardele pentru identificarea reglementărilor noi și a celor cu care se compensează, standarde pentru determinarea costurilor reglementărilor în vigoare propuse pentru eliminare, evaluările contabile ale acestor costuri pe parcursul anilor fiscali, metode de supraveghere a emiterii de reglementări ale căror costuri sunt compensate în perioade diferite sau de către instituții diferite, precum și situațiile de urgență în care se justifică neaplicarea cerințelor prevăzute în acest document.

Documentul complet este aici

„Vor exista în continuare reglementări, vor fi controale, dar va fi un control normal, care să permită deschiderea și dezvoltarea foarte ușoară a afacerilor. Așa a fost recunoscută țara noastră dintotdeauna.”, a spus Donald Trump.