Liderul liberalilor din Marea Britanie și-a dat demisia pentru că a avut de ales între mărturisirea credinței și mărturisirea liniei liberale. A ales să susțină că avortul este greșit și homosexualitatea e un păcat, scrie telegraph.co.uk.

Tim Farron a demisionat din funcția de lider al Partidului Liberal Democrat, după ce mai mulți membri din conducerea partidului au declanșat un atac împotriva acestuia.

Aceasta vine după demisia purtătorului său de cuvânt, lordul Brian Paddick, din cauza vederilor liderului privind căsătoria homosexuală.

De-a lungul campaniei electorale, liderul liberal-democrat a fost asaltat de întrebări despre atitudinea sa față de homosexuali, după ce apăruse anterior o declarație în care afirma că această practică o consideră un păcat.

Farron s-a confruntat, de asemenea, cu critici în privința opiniilor sale privind avortul, după ce a afirmat anterior că acesta este „greșit". El a demisionat din fruntea partidului precizând că „a simțit că e imposibil" pentru el să-și continue rolul.

Vorbind în 2007, Farron declara unei reviste:

„Avortul este greșit... Societatea trebuie să coboare din poziția care spune că nu există nimic de obiectat în privința avortului dacă acesta se face într-o anumită perioadă de timp".

El a fost întrebat dacă o relație homosexuală reprezintă, de asemenea, un păcat și a răspuns „toți suntem păcătoși".