ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 08:15 25/11 Unul dintre autorii luării de ostatici din orașul francez Roubaix a fost împușcat mortal de forțele de ordine, iar persoanele sechestrate sunt în siguranță, anunță autoritățile franceze, citate de site-ul cotidianului Le Point. Luarea de ostatici este rezultatul unei tentative de spargere, care nu are legătură cu atacurile teroriste de la Paris, potrivit Le Figaro.
 
ACTUALIZARE Primăria din Roubaix a făcut cunoscut că ar fi vorba despre un jaf sau o spargere. Surse din rândul forțelor de ordine au afirmat că două sau trei persoane s-au refugiat într-o locuință aparținând unui cuplu pe care se pregăteau să o jefuiască.
 
Ostatici, focuri de armă și răniți într-un oraș din nordul Franței.
 
Potrivit Reuters, mai multe persoane ar fi fost luate ostatice în Roubaix, oraș situat în apropierea graniței cu Belgia.
 
Mai mulți bărbați înarmați au luat ostatici după ce au tras mai multe focuri de armă, potrivit unor surse din Poliție. Un director de bancă și apropiați ai săi au fost luați ostatici. Nu se știe dacă aceste atacuri sunt legate de atentatele din Paris.
 
O operațiune a Poliției este în curs după luarea de ostatici, iar zona din vecinătate a fost securizată, potrivit Reuters.