ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele venezuelean Nicolas Maduro a respins sancțiunile adoptate împotriva sa de către Statele Unite ale Americii, ca ripostă la alegerile de duminică pentru o Adunare Constituantă, marcate de violențe sângeroase, relatează Agerpres.

„Nu mă supun ordinelor imperialiste, nu mă supun guvernelor străine, sunt un președinte liber”', a declarat Maduro, reacționând la blocarea tuturor bunurilor sale pe care le-ar avea în Statele Unite, măsură anunțată cu câteva ore mai înainte de către ministrul american de finanțe Steven Mnuchin, care l-a calificat drept „dictator” pe Maduro.

Exprimându-se la Consiliul Național Electoral, Maduro a afirmat că sancțiunile sunt impuse pentru că poporul a fost convocat „să voteze liber” pentru a alege o Adunare Constituantă.

„Sunt mândru de aceste sancțiuni, domnule împărat Donald Trump”, a declarat Maduro. El a mai spus că președintele american a făcut cea mai mare greșeală a vieții sale intervenind în Venezuela.

„Alegerile nelegitime confirmă că Maduro este un dictator care disprețuiește voința poporului venezuelean”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, citat într-un comunicat al ministerului său care anunță o „înghețare a tuturor activelor” pe care le-ar deține președintele Venezuelei în Statele Unite.

„Adoptând sancțiuni împotriva lui Maduro, Statele Unite își afirmă în mod clar opoziția față de politicile regimului său și își exprimă sprijinul pentru poporul venezuelean care caută revenirea țării la o democrație deplină, întreagă și prosperă”, a adăugat ministrul american.

Aceasta este pentru prima dată când administrația americană îl califică atât de direct pe președintele venezuelean drept "dictator".

Președintele Donald Trump a estimat acum câteva săptămâni că Maduro „visează să fie un dictator”, iar diplomația americană a denunțat duminică „un pas spre dictatură” și pe „arhitecții autoritarismului” regimului de la Caracas.

De asemenea, este extrem de rar pentru guvernul SUA — Trezorerie și Departamentul de Stat — să impună sancțiuni împotriva unui șef de stat în exercițiu.

Alte sancțiuni care îl vizează pe liderul socialist venezuelean — înghețarea activelor și interdicția pentru orice cetățean american să facă comerț cu el — "oricine ar participa la această Adunare Constituantă nelegitimă s-ar expune la alte sancțiuni americane pentru subminarea proceselor și instituțiilor democratice din Venezuela", a avertizat Mnuchin.

Trezoreria Statelor Unite a criticat, de asemenea, regimul lui Maduro pentru „încălcările sale pe scară largă a drepturilor omului (...) proasta gestionare a economiei și (...) o corupție erijată în sistem”.

Venezuela a fost luni mai divizată ca oricând, a doua zi după alegerea, cu vărsare de sânge, a unei puternice Adunări Constituante în mâna lui Maduro, opoziția majoritară în parlament asigurând că ea va continua să reziste.

SUA au luat de mai mult timp atitudine în favoarea opoziției venezuelene și au impus săptămâna trecută sancțiuni împotriva a 13 foști și actuali responsabili guvernamentali de la Caracas. Departamentul de Stat a ordonat, de asemenea joi familiilor diplomaților săi să părăsească Venezuela.

Washingtonul și Caracas, care nu mai au ambasadori din 2010, dar ale căror relații s-au îmbunătățit puțin în finalul mandatului lui Barack Obama, mențin strânse legături economice și comerciale, în principal în industria petrolieră.