ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După mai bine de 50 de ani, călugării aflați pe Muntele Athos au cerut protecția armatei.

Conform Adevărul, unul dintre pelerini, care merge constant la Muntele Athos, spune că nu a văzut niciodată armată în zonă și a aflat de la călugări că ei au fost cei care au cerut protecție, după criza din Turcia.

Pe fondul crescând al amenințărilor teroriste, al fluxului de imigranți și mai ales al situației volatile din Turcia, sfânta Chinotită, organul suprem administrativ, legislativ, executiv și judecătoresc din Sfântul Munte Athos a aprobat detașarea de soldați eleni, complet echipați, pe teritoriul peninsulei situată în nord-estul Greciei.

Asemenea parlamentului sau senatului, Sf Chinotită este alcătuită din douăzeci de delegați ale celor 20 de mănăstiri în care trăiesc aproximativ 2000 de călugări din toate țările ortodoxe.