ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Beirut, capitala Libanului, s-au desfășurat în acest moment un protest la care participă câteva mii de persoane.

Protestele au început acum mai mult de o săptămână, din cauza faptului că pe străzile din Beirut s-au adunat tone de gunoaie. Motivul pentru care gunoiul nu mai este ridicat este acela că singura groapă de gunoi ce putea fi folosită s-a umplut, iar Guvernul nu are soluții. 

Protestele, inițiat pașnice, s-au transformat, exact ca și prin alte părți, în acțiuni violente împotriva forțelor de ordine. A urmat intervenția în forță a forțelor de ordine, în urma căreia peste 100 de persoane au fost rănite.

Mai mulți protestatari afirmă că mișcarea a fost confiscată de grupuri radicale, care urmăresc scopuri politice mai mari. Libanul este o țară împărțită între creștini și musulmani. Mai mult, sute de mii de persoane din Siria vecină s-au refugiat în această țară, din cauza războiului.

Duminica trecută, peste 10.000 de persoane au protestat în Piața Riad al-Solh, acolo unde se află clădirea Guvernului. Tineri mascați au atacat gardul de sârmă ghimpată care proteja clădirea, declanșând riposta forțelor de ordine.

Mai mult, Guvernul a trimis armata pe străzi. Între timp, protestul s-a transformat în unul împotriva sistemului care guvernează țara, mulți temându-se să nu se ajungă în situația Siriei, țară vecină Libanului.
Faisal Abd  Al-Sater, analist politic: "Ne temem că se va ajunge la aceeași situație din Siria sau Egipt. Aceste proteste ar putea deschide calea pentru pătrunderea Statului Islamic și a elementelor extremiste pe scena politică libaneză".
 
Protestul a devenit cunoscut sub numele de "You stink"( Puți).